Nicolae Vasile are un contract de 500 de euro, merge cu autobuzul la antrenamente şi e în clasa a 11-a la Colegiul Tehnic Mihai 1. Rapidistul e cel mai mic jucător care a evoluat în acest sezon din Liga 1.
Criza face minuni la Rapid. Rămas fără jucători, Marian Rada a fost nevoit să apeleze la “grupa mică”, iar copiii nu au dezamăgit în primul meci oficial al anului, câştigând cu 1-0 pe terenul Iaşiului. Mezinul echipei e Nicolae Vasile, care a debutat în Copou la numai 17 ani şi 56 de zile, fiind cel mai tânăr fotbalist care a evoluat în primul eşalon în această ediţie de campionat!
Nicolae Vasile a semnat recent un contract de fotbalist profesionist, iar Copos i-a oferit un salariu “generos”, de doar 500 de euro. E adevărat că după ce va bifa cinci meciuri, suma se dublează, aşa că fundaşul stânga al Rapidului se poate apuca să strângă bani pentru o maşină. Deocamdată, n-are nici permis, aşa că merge cu autobuzul de acasă până în Străuleşti, la baza de pregătire a Rapidului. “Am 10 staţii cu 205-ul”, spune Nicolae, care mai are de terminat şi liceul. “Sunt într-a 11-a la Colegiul Tehnic Mihai 1, la clasa cu profil sportiv. Nu pot să ajung mereu la şcoală, dar compensez în zilele libere, mai fac câte un proiect”, spune Nicolae.
Rapidul n-are bani de hotel sau avion
Ieri, după victoria cu Iaşiul, fotbalistul a sărbătorit la un suc în parc alături de prietena sa, cu care are “o relaţie stabilă, de peste un an”, cum spune el. “Puţină plimbare şi gata, trebuie să mă culc”, spune Nicolae, dezvăluind fără să vrea un alt amănunt care relevă situaţia financiară precară a Rapidului: după meciul cu Iaşiul, clubul nu a mai avut bani nici de hotel, nici de avion, aşa că jucătorii au mers toată noaptea cu autocarul, ajungând la 4 dimineaţa în Bucureşti!
Îi aşteaptă Giuleştiul
Nicolae Vasile a început fotbalul la Luceafărul, apoi a trecut la Ra