Adrian Marţian a devenit şi în acte noul şef al „Bătrânei Doamne”, iar lucrurile par a intra încetul cu încetul pe un făgaş normal în Calea Aurel Vlaicu. După o zi de sâmbătă puţin agitată, delegaţia utistă a plecat în cantonamentul de la Gyula cu un salariu în buzunar, dar cu promisiunea din partea omului de afaceri clujean că totul va fi bine şi, bineînţeles, îşi vor încasa şi restul restanţelor financiare. „Vreau să fac ceva frumos la UTA, iar acest lucru le-am comunicat şi jucătorilor şi suporterilor. Am avut discuţii deschise cu ambele părţi, le-am spus că trebuie să ne unim forţele pentru a bate pe Poli, să câştigăm cât mai multe partide şi să încercăm să promovăm. Fanilor le-am cerut să fie alături necondiţionat de echipă, să nu-i huiduim la prima greşeală, căci le facem numai rău aşa. Fotbaliştii ştiu care e dorinţa mea, că le voi răsplăti munca, dar trebuie să facem tot posibilul pentru a promova”, a declarat Marţian, care duminică a făcut prima sa vizită în cantomentul echipei din Ungaria.
Şi antrenorul Adrian Falub spune că e normal ca noul patron al clubului să-şi dorească performanţa şi asta şi pentru că în joc e numele UTA-ei. „Ştiu că-şi doreşte foarte mult să facă performanţă la Arad şi nu mi se pare nimic ieşit din comun. Atâta timp cât bagă nişte bani, nu vrea să vadă echipa terminând pe 4 sau pe 5 şi cred că niciunul dintre suporterii noştri nu doresc asta. E bine că la club a venit un om care e în ton cu pretenţiile brandului UTA, care, din Liga a 2-a, nu poate să-şi propună altceva decât promovarea. Dânsul a promis că echipa va benefcia de toate condiţiile pentru a se putea concentra pe ce are de făcut pe teren şi până acum s-a ţinut de promisiune”, a precizat antrenorul „textiliştilor”.
Acesta mai recunoaşte că a fost la un pas de a se ridica de pe banca Campioanei Provinciei, însă sentimentele pentru echipă au fost