Şeful Laboratorului Sanitar-Veterinar Cluj, Marian Mihaiu, a declarat că pe baza aspectului cărnii găsite în lacul Tarniţa, a structurii fibrei, aspectului grăsimii şi a consistenţei acesteia "subscrie pentru carne de cal".
"Avem probe şi contraprobe sigilate, recoltate din peste 30 de saci, care reprezintă probe de carne aduse de la Tarniţa. Din investigaţiile noastre, pe baza aspectului cărnii, structurii fibrei, aspectului grăsimii, consistenţei acesteia, subscriu pentru carne de cal. Dat fiind faptul că avem de-a face cu bucăţi de carne, fără parte osoasă, fără organe, va trebuie să avem şi confirmarea unui institut de referinţă, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Bucureşti, unde vom trimite aceste probe, urmând a avea confirmarea", a declarat, duminică, presei, şeful Laboratorului Sanitar-Veterinar Cluj, Marian Mihaiu.
Potrivit acestuia, cantitatea de carne scoasă din lac este "proaspătă" şi urmează să fie dusă pentru incinerare la SC Protan Dej.
Sâmbătă, sute de kilograme de carne congelată au fost descoperite aruncate pe malul lacului Tarniţa, din judeţul Cluj, şi în lac, Poliţia şi Direcţia Sanitar-Veterinară Cluj declenşând o anchetă în acest caz.
Până duminică, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare Cluj şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj au strâns din lacul Tarniţa şi de pe malul apei, aproximativ o tonă de carne congelată şi care fusese aruncată, rezultatele probelor de laborator urmând să fie comunicate marţi.
Directorul DSV Cluj, Nicolae Pivariu, declara, duminică, că din primele informaţii reiese că nu este vorba despre carne alterată.
"Reprezentanţii DSV şi ai ISU Cluj au strâns din lacul Tarniţa şi de pe mal circa o tonă de carne congelată care a fost aruncată. Pungile cu carne nu erau etichetate, astfel că nu putem şti provenienţa şi tipul de carne. Au fost recoltate probe de carne pen