Pe Dan Lungu l-am cunoscut, dacă nu mă înșeală memoria, pe la sfârșitul anilor 1990, la un seminar organizat la Iași despre imaginea femeii în spațiul public autohon. Eram acolo amândoi ca sociologi. Acum, el e în rolul de scriitor și teoretician ajuns recent director al Muzeului Literaturii Române din Iași, iar eu…
Am senzația că mulți ieșeni de bine, și nu numai ieșeni, se bucură de numirea ta. Felicitări încă o dată! Care au fost reacțiile la aflarea veștii? Te-a surprins ceva?
Da! Am fost surprins de câtă încredere mă bucur şi de câte speranţe se pun în mine. E împovărătoare şi uşor derutantă situaţia. Până şi consilierii judeţeni, pentru care cultura nu e un subiect prioritar, m-au ascultat cu interes şi, dacă am interpretat bine, cu multă simpatie. Ştii cum e la o şedinţă de consiliu, ordinea de zi merge pe pilot automat; ei bine, s-au oprit din ritm, au pus întrebări, au ţinut să spună câteva cuvinte de întâmpinare… Atipic.
Ce trebuie să știm noi, ne-ieșenii, despre Muzeul Literaturii Române din Iași? De ce să îl vizităm?
În primul rând, trebuie să se ştie că Muzeul Literaturii Române din Iaşi, în pofida numelui înşelător, e format din douăsprezece muzee şi case memoriale, printre care Bojdeuca lui Creangă, Casa Pogor, unde se ţineau şedinţele Junimii, casa lui Vasile Alecsandri de la Mirceşti, casa familiei Negruzzi de la Trifeşti Hermeziu, Casa Dosoftei, casa lui Topârceanu şi a Otiliei Cazimir. Cred că motivele vizitei au devenit evidente.
Pentru că vorbim despre un muzeu literar apărut într-un spațiu cosmopolit și care, poate tocmai din acest motiv, este și primul de acest fel din țară, te întreb, fără vreo ironie: cât de română e literatura ieșeană? Altfel spus: câtă alteritate poartă în ea, câtă bogăție i-au dat „străinii”?
La Junimea, creuzetul literaturii moderne româneşti, influenţa modelului cultural german era covâ
