Profesorii şi preoţii care predau disciplina religie în judeţul Mehedinţi s-au întâlnit la sfârşitul acestei săptămâni, în prima consfătuire a cadrelor didactice pe anul 2013. Evenimentul a fost organizat de către Catedra de Religie a Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi şi Sectorul Învăţământ şi Tineret al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.
Întâlnirea a avut ca temă “Slujirea şi misiunea prin ora de religie”, iar lucrările s-au desfăşurat în sala Mitropolit Nestor Vornicescu a Episcopiei Severinului şi Strehaiei, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Nicodim.
“Accentul în discuţiile consfătuirilor cade pe importanţa slujirii, spre slava lui Dumnezeu şi spre binele aproapelui. Ajutându-l pe aproapele, ne ajutăm de fapt pe noi înşine. Dar, dacă uneori nu avem posibilitate să sprijinim financiar pe aproapele nostru, putem totuşi să îi fim alături, să îi spunem o vorbă bună şi să mijlocim pentru el înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune, în calitate de preoţi sau profesori de religie. O grijă deosebită trebuie să purtăm faţă de tineri, faţă de elevi, arătându-le că Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa, căci cu Hristos păşim toţi pe drumul Vieţii” a spus Preasfinţia Sa.
“Întâlnirea are ca temă < Slujirea şi misiunea prin ora de religie >. Încercăm să aducem în atenţia profesorilor de religie importanţa misiunii pe care o au în şcoală, aceea de a-i apropia pe copii de biserică, de a fi în Hristos. Nu putem doar să vorbim despre Hristos, ci trebuie să şi trăim în Hristos, astfel că întâlnirea noastră a debutat cu participarea la Sfânta Liturghie, urmând ca în cadrul consfătuirii să facem o analiză SWOT a activităţii de până acum şi să dezbatem problemele care ne aşteaptă, legate de olimpiade şi concursuri. Toate acestea vin în sprijinul ideii că ora de Religie se face serios în şcolile noastre şi copiii au parte de o formare spirituală