Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei pentru şefia PDL: Monica Macovei intră în cursă contra lui Blaga şi Udrea

Publicat in Mesagerul de BN, duminică 24 februarie 2013 ·

Pentru Convenţia Naţională programată pentru data de 23 martie, cei 5 mii de pedelişti vor avea de ales pentru şefia PDL dintr-un număr de trei moţiuni: Blaga, Udrea şi Monica Macovei. -AA+A

Trei pentru şefia PDL: Monica Macovei intră în cursă contra lui Blaga şi Udrea Din grupul care sprijină candidatura Monicăi Macovei fac parte Sever Voinescu, Marian Papahagi, Teodor Baconschi, Cristian Preda, moţiunea purtând numele de „Reformiştii”.

Monica Luisa Macovei (n. 4 februarie 1959, București) este un avocat și politician român, care din 2009 și până în prezent este deputat în Parlamentul european din partea României. În perioada 29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007 a fost ministru al justiției în Guvernul Tăriceanu. În această calitate a trebuit să inițieze reforme în justiție (cerute de UE) care au dus la ridicarea unora din "stegulețele roșii" din partea Comisiei Europene, fapt ce a contribuit la acceptarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.[1][2] Anterior poziției de ministru al justiției a condus Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului-Comitetul Helsinki.

Monica Luisa Macovei (născută Gherghescu) s-a născut la data de 4 februarie 1959 în București. Tatăl ei, Vasile Gherghescu, era originar din Giurgiu, fiind de profesie jurist. Mama este originară din Transilvania, dintr-o familie română unită din Sângeorz Băi , Bistrița-Năsăud.

A studiat la Facultatea de Drept a Universității București (1978-1982), absolvind-o cu diplomă de merit.

Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan vine cu „interpretarea” lui: Decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”

HotNews acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”, ce poate să fie întoarsă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cit

„Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Donald Trump a i-a adresat joi lui Vladimir Putin o rară şarjă critică, cerându-i liderului rus, într-o postare cu litere mari pe Truth Social, să se „OPREASCĂ!” după cel mai grav atac rusesc de anul acesta asupra Kievului, capitala Ucr

Lista zonelor din județul Constanța unde se întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 25 aprilie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Alina Gorghiu, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ

News.ro acum 8 ore
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu spune că decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti, care anulează hotârârea Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale, este despre cum „un judecător neprofesionist decredibilizează înt

Sâmbătă, zi de doliu naţional în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Sâmbătă va fi zi de doliu naţional şi în România, în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc, o hotărâre de guvern fiind adoptată deja. Toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul Rom

Atac cu cuțitul într-un liceu din Franța: Un elev a fost ucis, iar alți trei răniți

HotNews acum 12 ore
Un elev de 15 ani a fost reținut în atacul care a făcut patru victime la liceul Notre-Dame-de-Toutes-Aides din orașul francez Nantes, relatează The Guardian. Unul dintre elevii care a fost înjunghiat a murit. Atacatorul a înjunghiat patru persoane î

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 7 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu și analistul geopolitic Dan Dungaciu disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii! Cu o combinație unică de experiență, perspic

CFR Cluj s-a calificat cu stil în finala Cupei României: 4-1 în semifinala cu Farul. Clujenii vor înfrunta pentru trofeu echipa Hermannstadt

News.ro acum 7 ore
Formaţia CFR Cluj s-a calificat, joi seară, în finala Cupei României, eliminând în semifinale echipa Farul Constanţa, scor 4-1. Învingătorii au marcat prin Graovac ‘1, Abeid ’42, Munteanu ’45 şi Emerllahu ’50. Pentru Farul a înscris Alibec, în minut

Soţia şi copilul fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez, răpiţi în timpul unei spargeri / Jucătorul s-a ascuns sub pat

News.ro acum 11 ore
Soţia fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez şi copilul lor în vârstă de doar 5 ani au fost răpiţi miercuri, când bărbaţi necunoscuţi au pătruns în locuinţa lor în căutarea fundaşului echipei Emelec. Jucătorul le-a spus anchetatorilor că s-a asc

CFR Cluj a dezmembrat-o pe Farul în semifinalele Cupei României. Finală cu Hermannstadt, pe 14 mai

Adevarul acum 7 ore
În Gruia, joi seară, CFR Cluj a dispus cu 4-1 de Farul, în semifinalele Cupei României la fotbal. În ultimul act, pe 14 mai, la Arad, echipa lui Dan Petrescu se va duela cu Hermannstadt, care a dispus, cu o zi înainte, de Rapid, scor 2-1, în prima s

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/16°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

vin.

9°/23°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/26°
sâm.

12°/19°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

7°/14°
lun.

11°/19°