Liberalii şi-au ales, prin vot, conducerea naţională partidului, în cadrul unor reuniuni care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti. În funcţia de preşedinte a fost reales Crin Antonescu, singurul candidat pentru prima poziţie din partid, iar în cea de prim-vicepreşedinte a fost desemnat primarul Sibiului, Klaus Johannis, adus de Antonescu în PNL în urmă cu câteva zile. Secretar general al partidului a fost reconfirmat zălăuanul Eduard Hellvig, care reprezintă singura prezenţă zălăuană în forul de conducere al PNL, for care include nu mai puţin de 31 de vicepreşedinţi.
Sălajul a fost reprezentat la congresul desfăşurat în week-end de o delegaţie formată din 25 de membri cu drept de vot. Este vorba despre cei patru membri de drept, respectiv Radu Căpîlnaşiu, preşedinte, Valer Crişan, secretar, Mirel Taloş, deputat PNL şi Răzvan Silaghi, preşedintele organizaţiei de tineret a PNL, la care s-au adăugat alţi 21 de membri ai organizaţiei sălăjene.
Liberalii şi-au ales, prin vot, conducerea naţională partidului, în cadrul unor reuniuni care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti. În funcţia de preşedinte a fost reales Crin Antonescu, singurul candidat pentru prima poziţie din partid, iar în cea de prim-vicepreşedinte a fost desemnat primarul Sibiului, Klaus Johannis, adus de Antonescu în PNL în urmă cu câteva zile. Secretar general al partidului a fost reconfirmat zălăuanul Eduard Hellvig, care reprezintă singura prezenţă zălăuană în forul de conducere al PNL, for care include nu mai puţin de 31 de vicepreşedinţi.
Sălajul a fost reprezentat la congresul desfăşurat în week-end de o delegaţie formată din 25 de membri cu drept de vot. Este vorba despre cei patru membri de drept, respectiv Radu Căpîlnaşiu, preşedinte, Valer Crişan, secretar, Mirel Taloş, deputat PNL şi Răzvan Silaghi, preşedintele organizaţiei de tiner