Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţiile eronate trebuie revizuite, altfel sunt penalizate - Primăria cerne terenurile Oradiei

Publicat in Crisana, duminică 24 februarie 2013 ·

Municipalitatea orădeană a anunţat că va fi eliminată prevederea prin care minimum 850 mp din fiecare parcelă de teren considerat intravilan, dar care figurează ca terenuri agricole, sunt încadrate la categoria curţi-construcţii. Pe de altă parte, conducerea Primăriei Oradea a anunţat că toţi proprietarii de terenuri declarate agricole vor trebui să se prezinte la Instituţia Arhitectului Şef până la data de 31 iulie 2013, pentru a-şi corecta declaraţiile de impunere a terenului.

Directorul economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea, a afirmat ieri, într-o conferinţă de presă, că în urma verifcărilor efectuate s-a constatat că 56% dintre terenurile intravilane au fost declarate de către proprietarii lor ca fiind arabile. Astfel, în locul unor culturi agricole, pe terenurile respective au fost găsite piscine şi alte amenajări pesagistice care nu au nici o legătură cu un teren agricol. Impozitarea acestor terenuri va fi discutată în şedinţa de săptămâna viitoare a Consiliului Local Oradea, executivul local propunând eliminarea prevederii încadrării a minim 850 mp din fiecare parcelă în categoria curţi-construcţii, care afecta fără excepţie pe toţi proprietarii. Primarul Ilie Bolojan a declarat că datorită neconcordanţelor cu documentaţiile urbanistice, au existat unii cetăţeni care au primit notificări eronate. "Faţă de aceşti cetăţeni ne cerem scuze. Dorim să evităm astfel de situaţii şi să realizăm o impozitare echitabilă. Dar trebuie să precizez că marea majoritate a cetăţenilor notificaţi de Direcţia Economică se află într-o situaţie estimată corect de finanţiştii Primăriei", susţine Bolojan. De asemenea, directorul economic Eduard Florea a menţionat că o serie de schiţe topografice nu corespund cu realitatea, motiv pentru care toţi proprietarii de terenuri declarate agricole vor fi invitaţi, prin notificări, să se prezinte la Primăria Oradea până în data

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 48 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 34 minute
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

VIDEO. Patru persoane rănite, între care una foarte grav, într-un accident la Perieni

Ceahlaul acum 32 minute
Două persoane au fost grav rănite într-un accident în care au fost implicate două autoturisme. Incidentul s-a produs în această dimineață, 12 decembrie, în comuna Perieni, județul Vaslui. Potrivit informațiilor transmise de ISU Vaslui, Detașamentul

Orban anunţă, după ce a vorbit cu Putin la telefon, că Kievul a respins o încetare a focului de Crăciun şi un schimb de prizonieri

News.ro acum 35 minute
Budapesta a anunţat, după discuţia la telefon a premierului ungar Vikor Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin, că Kievul a respins o oferă de încetării ostilităţilor ”de Crăciun” şi un schimb de prizonieri, iar Ucraina neagă a discutat cu oremier

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

POLITICO: Emmanuel Macron şi Donald Tusk discută joi despre trimiterea de trupe străine în Ucraina după încheierea războiului

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfăşurarea unei forţe postbelice de menţinere a păcii în Ucraina atunci când cei doi se vor întâlni joi, la Varşovia, au declarat pentru POLITICO un diplomat a

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Selena Gomez a fost cerută în căsătorie de Benny Blanco. „Pentru totdeauna începe acum”

HotNews acum 36 minute
Selena Gomez a fost cerută în căsătorie de iubitul său, Benny Blanco, a anunțat artista pe Instagram joi dimineață, printr-un carusel de poze cu inelul. Cei doi sunt într-o relație de un an, conform People. „Pentru totdeauna începe acum…” este descr

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°