Înaintea meciurilor, jucătorii naţionalei de rugby a României se automotivează postând în camerele de hotel, în sălile de analiză şi în vestiar afişe cu mesaje de încurajare, iar stafful tehnic le reaminteşte să fie disciplinaţi pe teren. Înaintea meciurilor, jucătorii naţionalei de rugby a României se automotivează postând în camerele de hotel, în sălile de analiză şi în vestiar afişe cu mesaje de încurajare, iar stafful tehnic le reaminteşte să fie disciplinaţi pe teren.
Sport extrem de solicitant din punct de vedere fizic, rugby-ul a dezvoltat un adevărat ritual în ceea ce priveşte pregătirea mentală a meciurilor.
În ultimul deceniu, şi românii au adoptat tot felul de tehnici prin care se vizează motivarea jucătorilor, care nu are nici o legătură cu banii.
“Nu primele ne interesează pe noi! Noi vrem să ajungem la Cupa Mondială”, mărturisea Florin Vlaicu, după succesul (29-14) obţinut cu Rusia, acum două săptămâni.
Victoria este cuvântul de ordine
Participant la Mondialele de juniori din 2003, fostul taloner Bogdan Zebega şi-a amintit deunăzi că atunci camerele în care locuiau la hotel, vestiarul, sălile în care făceau analizele tehnico- tactice erau tapetate cu un singur mesaj: “Batem Scoţia!”.
Cam la fel se întâmplă şi acum, pe panourile pe care sunt înşirate sfaturile tehnice ale antrenorilor fiind trecut întotdeauna, cu majuscule, cuvântul “victorie”.