Chiar in ziua cand biserica noastra crestin-ortodoxa praznuieste prima si a doua aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul, calendarul popular sarbatoreste Dragobetele, zeul iubirii la romani si patronul bunei dispozitii.
Aceasta sarbatoare este umbrita astazi de o alta, de import, de Sfantul Valentin, care nu are nimic de a face cu traditia si cultura romaneasca, fiind doar un bun prilej de castig mare pentru comerciantii care speculeaza naivitatea si lipsa de informatii a tineretului nostru.
Nici la sate Dragobetele nu se mai sarbatoreste ca altadata, cand era tinut asemenea unei sarbatori religioase, pentru ferirea de boli si apararea dragostei. De mult, Dragobetele era prilej de bucurie si distractie pentru toata comunitatea locului. Azi au ramas doar amintirile batranilor si insemnarile etnografilor care povestesc despre traditiile si obiceiurile acestei sarbatori laice.
In ziua de Dragobete, femeile din sat aveau grija sa hraneasca din belsug pasarile din curte, dar si pe cele ale cerului ca anul sa fie bogat. De Dragobete nu se sacrificau pasari sau animale in nicio gospodarie, deoarece se credea ca fetele si femeile nu vor avea niciodata copii.
De Dragobete, nimeni nu facea treaba, nici in casa nici pe afara, ziua fiind considerata de popor o mare sarbatoare venita din mosi-stramosi. Se credea ca cel ce nu va respecta aceasta zi asa cum se cuvine, nu va mai avea glas omenesc si va ciripi precum pasarile. Batranii respectau aceasta sarbatoare drept o zi pentru combaterea frigurilor si a altor boli.
De Dragobete, daca ziua era frumoasa, de dimineata, grupuri de fete si baieti din sat, imbracati de sarbatoare, in costume populare, porneau inspre padure, unde se veseleau, cautau flori de primavara, cantau si alergau, asa cum fac tinerii cand se gasesc impreuna.
Daca vremea nu permitea iesir
