Liberalii s-au întrunit sâmbătă, în capitală, în cadrul Congresului Extraordinar, pentru a-şi alege conducerea.
Cum era de aşteptat, singurul candidat la şefia partidului, Crin Antonescu, a fost reales în funcţie. La fel de puţin surprinzătoare a fost şi alegerea în funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL a lui Klaus Johannis, primarului Sibiului. Congresul previzibil al liberalilor, care ne-a adus aminte de congresele PCR de altădată, l-a plictisit se pare, până şi pe liderul PNL, Crin Antonescu, care era cât pe ce să aţipească de câteva ori, după cum arată b1tv.ro.
Întrunirea liberalilor de la sfârşitul acestei săptămâni i-a adus însă lui Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, un post de vicepreşedinte, ceea ce, spune el, „este o premieră pentru Cluj“. În total, echipa de conducere a PNL cuprinde prim-vicepreşedintele partidului, secretarul general, 15 vicepreşedinţi cu atribuţii executive şi alţi 16 vicepreşedinţi.
Pe de altă parte, la fel de previzibilă a fost şi adoptarea statutului PNL, în varianta echipei care l-a susţinut pe Crin Antonescu, în timp ce statutul propus de „disidenţii“ PNL a fost respins. Mai exact, amendamentele formulate de fostul lider PNL, Călin Popescu Tăriceanu nu au mai fost supuse votului. Acesta a susţinut că situaţia din partid e nefirească şi absurdă şi că partidul riscă să ajungă într-un vid de lideri“. Vineri, fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Călin Popescu Tăriceanu a solicitat modificarea Statutului partidului prin introducerea votului uninominal în cazul alegerii conducerii partidului şi a organizării alegerilor interne pentru desemnarea prezidenţiabilului.
La finalul congresului, Antonescu a făcut din nou o promisiune, precizând că dacă nu va câştiga alegerile prezidenţiale din 2014 se va retrage din conducerea PNL. „Dacă nu le voi câştiga, oricum mă voi retrage