Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urbanism de Cluj: şase ani ca să începi o casă în Palocsay

Publicat in Ziua de Cluj, luni 25 februarie 2013 ·

Compania de Apă Someş a primit aviz de la primărie pentru a efectua lucrări pe o parcelă vecină. Pentru o casă, un clujean a fost purtat pe drumuri din 2007.

În 2013, specialiştii din Comisia de Urbanism a primăriei i-au dat aprobare unui clujean să construiască pe o parcelă din fosta livadă Palocsay, dar i-au promis şi o amendă pentru că a turnat o fundaţie. Direcţia de Urbanism a motivat că a construit fără autorizare deoarece acesta era supărat pe Compania de Apă Someş (CAS).

Daniel Moldovan a solicitat comisiei, la şedinţa din 20 februarie, să îi avizeze un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru amenajarea unei case cu demisol, parter şi mansardă pe str. Nicolae Cocheci, în zona Palocsay. Beneficiarul a explicat că din 2007, când a cumpărat parcela, nu a reuşit să îşi construiască o locuinţă pentru că este purtat pe drumuri de autorităţi. Acesta a mai atras atenţia că reprezentanţii CAS au obţinut o autorizaţie de construire pentru amplasarea unor rezorvoare de apă pe o parcelă învecinată în 2010, în timp ce el aşteaptă de şase ani un aviz pentru a putea construi.

Cazul său a fost explicat comisiei de şeful Direcţiei de Urbanism a primăriei, Corina Ciuban. Aceasta a subliniat că municipalitatea a purtat o corespondenţă cu CAS. Iniţial, instituţia a informat că documentaţia lui Moldovan nu poate fi avizată deoarece locuinţa sa este în zona de restricţie faţă de rezervoarele de apă. „În aceste condiţii nu avem ce să mai discutăm. CAS a cumpărat teren şi a amenajat acele rezervoare cu apă dintr-un proiect european în zona Palocsay. Dacă e în zona de restricţie, CAS trebuie să-l despăgubească", a menţionat primarul Emil Boc.

Ciuban a afirmat că ulterior s-a găsit o formulă de compromis: proprietarul şi CAS să cedeze câte o parcelă pentru amenajarea unei căi de acces care să deservească o dezvoltare viitoare a zonei din spatele parcelelor -

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în judeţul Prahova. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 59 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunţă că seismul a avut loc vineri la ora 15.49, în judeţul Prahova. Acesta a avut magnitudinea 3,4 şi s-a produs la adâncimea de 136,8 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropie

OFICIAL: Românii vor putea călători în SUA fără vize. Data de la care intră în vigoare hotărârea

Wall-Street.ro acum o ora
Românii vor putea oficial să călătorească în SUA fără a mai fi nevoiți să treacă prin întregul proces de dobândire a unei vize. Practic, țara noastră a intrat în programul american de scutire de vize, Visa Waiver. Data la care românii vor putea merg

Fără vize în Statele Unite. Iohannis: "Această reuşită va determina dezvoltarea şi mai dinamică a relaţiilor noastre bilaterale"

Ziare.com acum 33 minute
Includerea României în Programul Visa Waiver este rezultatul a numeroase eforturi interinstituţionale complexe şi al unui dialog intens, la nivel politic şi tehnic, cu partea americană, de-a lungul anilor, a transmis, vineri, 10 ianuarie, preşedinte

Scenariul de la prezidențialele din România se poate repeta în altă țară NATO. Grupare rusă desemnată cu influențarea scrutinului, identificată de autorități

Ziare.com acum 51 minute
O grupare rusă însărcinată cu influențarea alegerilor din Polonia prin dezinformare și încurajarea instabilității, a fost identificată de autoritățile de la Varșovia, a anunțat vineri, 10 ianuarie, vicepremierul polonez Krzysztof Gawkowski, transmit

NATO nu va susţine noua ţintă de cheltuieli pentru apărare a lui Trump, dar vor exista modificări, afirmă analiștii

Ziare.com acum 22 minute
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) nu va ține cont de propunerea lui Donald Trump, de a crește masiv cheltuielile de apărare, dar probabil va agrea să depășească ținta actuală, potrivit unor oficiali și analiști. Președintele ales al

Românii vor călători fără viză în SUA. Toate datele pe care trebuie să le știm

HotNews acum 2 ore
Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, după ce România a devenit cea de-a 43-a țară care aderă la Programul Visa Waiver(VWP) al SUA. Intrarea României în programul Visa Waiver a fost oficiali

Transnistria a prelungit cu încă 30 de zile starea de urgență din cauza crizei energetice

Ziare.com acum 43 minute
Din cauza crizei energetice severe provocate de suspendarea tranzitului de gaze rusești prin Ucraina, autoritățile din Transnistria au prelungit vineri, 10 ianuarie, cu aproape o lună, până pe 8 februarie, starea de urgență în economie declarată în

Polonia a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile, anunţă vicepremierul

News.ro acum 54 minute
Polonia a identificat un grup rus a cărui sarcină era influenţarea alegerilor poloneze prin dezinformare şi alimentarea instabilităţii, a declarat vineri viceprim-ministrul Krzysztof Gawkowski, citat de Reuters. „În ultimele zile, a fost identificat

CNAS anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate, după sesizări de la furnizorii de servicii medicale

News.ro acum 2 ore
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS), după ce furnizori de servicii medicale au sesizat că au dificultăţi în utilizarea acesteia. În

Piaţa muncii din SUA: Creştere neaşteptată a locurilor de muncă în decembrie

Mediafax acum 35 minute
Piaţa muncii din Statele Unite a înregistrat o performanţă peste aşteptări în decembrie 2024, potrivit raportului publicat de Departamentul Muncii. Economiile non-agricole au adăugat 256.000 de locuri de muncă, comparativ cu o creştere revizuită de

Vremea

București
acum

12°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

3°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°