Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Destinaţiile turistice propuse de filmele nominalizate la Oscar

Publicat in Adevarul, duminică 24 februarie 2013 ·

Când spunem Oscar ne gândim la comploturi, replici memorabile şi costume inedite. De cele mai multe ori, universul cinematografic ne îndeamnă la visare şi ne împinge gândurile către destinaţii de vis, locuri pe care ne-am dori să le vizităm alături de familie şi prieteni.

Atunci când părăsim sălile de cinema, primele noastre gânduri zboară la ceea ce am urmărit pe marile ecrane. Pelicula „Descendenţii“ urmăreşte călătoria imprevizibilă în Hawai a unei familii aflate la răscruce, în timp ce filmul „Mănâncă, roagă-te, iubeşte“ prezintă drama unei femei care, din dorinţa de a se regăsi, colindă Italia, India şi Insula Bali. Ambele „hrănesc“ imaginaţia şi îndeamnă la visare.

Publicaţia americană „The Huffington Post“ a elaborat o listă, înaintea celei de-a 85-a ediţii a premiilor Oscar , care conţine patru dintre peliculele nominalizate. În afara unor prestaţii excelente din partea distribuţiei, peliculele amintite au stârnit reacţii pozitive pentru locurile istorice sau exotice prezentate.

„Lincoln“

Filmul, regizat de Steven Spielberg, surprinde, în afara poveştii preşedintelui american care a abolit sclavia, şi o serie de peisaje istorice din Virginia, Illinois şi Kentucky. Timp de 90 de minute, publicul poate savura o lecţie de istorie cu momente-cheie desfăşurate de-a lungul Războiului Civil, dar şi o incursiune pe pământul făgăduinţei, în secolul XVII, atunci când Richmond era capitala Confederaţiei Americane.

Daniel Day-Lewis este actorul ce l-a interpretat pe Lincoln, cel de-al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. FOTO outnow.ch

„Scenariu pentru happy-end“

Este filmul supriză al începutului de an, o comedie nebună, dar înduioşătoare, despre finalurile fericite, dar şi despre armonizarea dozei de nebunie pe care o avem în noi. Pelicula stârneşte publicului dorinţa de a vizita Philadelph

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 56 minute
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Înșelătorii online în numele ANAF. Avertisment pentru toți contribuabilii: ignorați sau ștergeți aceste mesaje!

Botosani News acum 17 minute
ANAF avertizează cu privire la o serie de mesaje false transmise în numele instituției. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum 25 minute
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum o ora
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Alegeri Prezidențiale 2024 18.008.480 de alegători, înscrişi în listele electorale permanente

Ziua Constanta acum 31 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice situația numărului de alegători valabil pentru alegerea Președintelui României din data de 24 noiembrie 2024. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale p

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum 22 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Schimb dur de replici Rareș Bogdan – Traian Băsescu: „A avut mereu problema Elenelor” / „Tata m-a învăţat să mă bat numai cu bărbaţi”

HotNews acum 38 minute
Fostul președinte Traian Băsescu îi răspunde tăios liderului PNL, Rareș Bogdan, după ce acesta l-a atacat pentru susținerea Elenei Lasconi la prezidențiale. „Sufocat de grandomanie şi neputinţă, Rareş Bogdan apelează la ultimul resort al laşului: mi

APEL DE SELECȚIE – M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală – EURI

Gazeta de Maramures acum o ora
Asociația GAL Valea Someşului anunţă lansarea în perioada 25.11.2024-04.12.2024 a primei sesiuni de cereri de proiecte din anul 2024 pentru Măsura M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală. Data lansării apelului de selecție:

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°