Doi sălăjeni nemulţumiţi de calitatea serviciilor medicale primite în judeţul nostru au trimis petiţii la Preşedinţia României şi la Ministerul Sănătăţii, în speranţa că oficialii de la Bucureşti le vor rezolva imediat problemele.
Potrivit informaţiilor primite de la Marius Tăutu, preşedinte – director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sălaj, cel mai nemulţumit de sistemul sanitar din judeţ pare un bărbat din localitatea Chechiş, comuna Bălan, care şi-a reclamat deja de două ori medicul de familie la Ministerul Sănătăţii. Prima sesizare a fost trimisă la Bucureşti în luna august anul trecut, iar pentru că, probabil, nu i-a plăcut răspunsul primit, a mai trimis una în urmă cu câteva zile. Marius Tăutu spune că bărbatul era nemulţumit de faptul că medicul de familie nu i-ar acorda consultaţii, reţete gratuite şi trimiteri când are el nevoie şi câte are el nevoie şi că nici nu vine să dea consultaţii la domiciliu pentru el şi pentru membrii familiei sale atunci când este solicitat.
Chiar dacă a fost trimisă ministrului Sănătăţii, sesizarea a fost direcţionată către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sălaj, care a stabilit, în urma verificărilor, că aspectele semnalate nu sunt reale. „În ultimii doi ani, cei cinci membri ai familiei sale au beneficiat de mai multe servicii acordate de medicul de familie respectiv, iar obligaţia medicului de familie de a face consultaţii la domiciliu este valabilă numai în anumite condiţii, şi nu a fost cazul”, redă preşedintele CJAS din răspunsul trimis petiţionarului. Prin acelaşi răspuns, bărbatul din Chechiş a fost sfătuit să aibă „o atitudine respectuoasă” faţă de medic, asta după ce, se pare, medicul în cauză a sesizat Poliţia cu privire la comportamentul pacientului său.
Cel de-al doilea petiţionar nemulţumit de sistemul sanitar este un zălăuan care a reclamat tocmai la Preşedinţia Româ