Am citit recent un studiu privind fenomenul "nepotismului" în Italia. Cum acolo a apărut şi cuvântul - am aflat din articol - căci papii îşi aduceau nepoţii pe post de consilieri, lucrurile par că se leagă. De altfel, dinastiile, castelele, breslele sunt doar alte câteva exemple despre ceea ce numim mai generic "nepotism" şi care demonstrează că acest fenomen a fost unul global, de-a lungul istoriei: copiii învăţau "meşteşugul" de la părinţi şi continuau tradiţia - sau mai târziu, afacerea - familiei, fie că era vorba de agricultură, comerţ, mică industrie, sau profesii specializate.
În democraţie şi vremurile moderne ar trebui ca principiile gen "nepotism" să fie mult mai reduse. Totuşi, aşa cum arată şi studiul din Italia, lucrurile nu stau aşa. Deşi astăzi este mult mai facil pentru oricine (în ţările dezvoltate şi chiar în multe dintre ţările în dezvoltare) să aibă acces la studii şi specializări fără nicio legătură cu meseria, poziţia socială sau averea părinţilor ori rudelor apropiate, de multe ori tinerii care beneficiază de studiile respective nu pot avansa în carieră din cauza altor tineri care au în plus o... rudă în acelaşi domeniu. Şi dacă în trecut se transmiteau pe principii de nepotism mesteşuguri ori tradiţii în domenii de activitate obişnuite, astăzi beneficiarii "nepotismului" sunt cel mai mult prezenţi în zonele economice cu câştiguri impresionante: domeniul financiar, avocatură, învăţământul superior, actorie (în SUA şi Europa, nu în România neapărat!), sport. Accesul tinerilor capabili dar fără rude în aceste domenii bine plătite este anevoios, dacă nu imposibil.
Unul din exemplele din studiul amintit este din domeniul universitar: profesorii universitari sunt înrudiţi între ei în proporţie de peste 70%. În România, avem o situaţie similară: clanurile de familie şi înrudirile "strategice" sunt normale în facultăţile româneşti, iar
