Începând cu anul acesta, românii nu vor avea doar permise noi, ci şi cărţi de identitate. Începând cu data de 1 iulie, vor fi eliberate cărţi de identitate realizate după modelul european, iar cei care doresc pot opta pentru buletine electronice, care vor conţine amprenta şi chipul deţinătorului.
Noile cărţi de identitate vor fi mai mici ca dimensiuni decât cele actuale, iar informaţiile vor fi tipărite atât pe faţă, cât şi pe verso. ,,Cartea de identitate normală va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnologie laser, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Printre acestea se vor număra numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii, semnătura olografă, fotografia titularului, C.N.P., adresa de domiciliu”, spun reprezentanţii Ministerului de Interne.
Atât buletinele electronice, cât şi cele simple, vor fi valabile patru ani pentru cei care au vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani şi de cinci ani pentru cei care au vârsta peste 18 ani.

Atât bul