Sunt momente, nu puţine în ultima vreme, în care demnitatea şi dreptul de a respecta tradiţiile locale sunt puse greu la încercare în spaţiul românesc. Acestea sunt călcate în picioare de trimişii oficiali la Bucureşti ai statelor europene sau de peste ocean, când “Dumnezeul” lor lipsit de trăire şi clemenţă, contruit pe oportunism şi oase de ţară zdrobite, caută să provoace cu orice chip. Tăcerea complice şi vinovată a autorităţilor centrale de la Bucureşti, parcă tot mai străine de România şi cutumele locale, vorbeşte despre o subjugare instituţională dominată de obsesia unică de a fi în funcţie, nicidecum în slujba poporului din care s-au ridicat. Când o ambasadă, fie ea şi cea americană, îşi permite să adopte comportamentul unui ONG, lansând comunicate cu iz ameninţător la adresa dreptului local de a fi şi de exprimare liberă, este un semn că însărcinaţii diplomatici uită că nu se află acasă la ei şi că dacă pretind respect trebuie să îl şi merite.

În ultima sa carte, “On China”, Henry Kinssinger vorbeşte despre faptul că excepţionalismul american este unul misionar, dar şi despre idea americană de universalism, prin care îşi răspândeşte propriile valori în jurul lumii. Aceasta, în contextul relaţiilor internaţionale ale secolului XX, în care SUA deveneau principalul jucător planetar, poziţie pe care încă o deţin. Trebuie văzut, însă, cum misionarismul american, promotor al libertăţii şi democraţiei, a ajuns să fie exprimat insidios şi în tonuri agresive. Cum şi ce anume dă dreptul americanilor să creadă că singura bucată de adevăr şi regulă este decupată exclusiv din sursa oportunismului răspândit cu tenacitate de la Washington?

Îndrăzneala Ambasadei SUA la Bucureşti de a participa la întinarea Muzeului Ţăranului Român, un loc născut din istoria şi suferinţa rădăcinilor neamului nostru, este o nouă palmă dată pe obrazul prea ascultător şi s