Noul secretar de Stat american John Kerry a plecat duminică dimineaţa de la Washinton şi va sosi în seara aceasta la Londra, unde începe un turneu-maraton ce include aliaţi europeni şi din lumea arabă, relatează AFP.
El este aşteptat în perioada 24 februarie-6 martie la Londra, Berlin, Paris, Roma, Ankara, Cairo, Ryiadh, Abu Dhabi şi Doha. Evocată pentru o perioadă de către palestinieni, o vizită a lui Kerry în Israel şi Cisiordania nu figurează în programul stabilit de către Departamentul de Stat. Preşedintele Barack Obama urmează să efectueze o vizită acolo peste aproximativ o lună.
În cadrul primului turneu pe care îl efectuează în calitate de şef al diplomaţiei americane, Kerry urmează să reafirme, alături de interlocutorii săi, importanţa relaţiei transatlantice şi să efectueze o trecere în revistă a zonelor "fierbinţi" din lume.
În afară de strângerea relaţiilor istorice dintre Statele Unite şi Europa, Kerry ar urma să discute, în cadrul fiecărei etape a acestui prim turneu, despre crizele internaţionale cele mai importante, şi anume războaiele din Siria şi Mali, dosarele nucleare iranian şi nord-coreean, procesul de pace israeliano-palestinian, războiul din Afganistan şi modificările climatice.
La Berlin, Kerry se va întâlni cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.
Siria se va afla, la Roma, pe 28 februarie, în centrul unei reuniuni internaţionale între 11 ţări ce susţin opoziţia faţă de preşedintele Bashar al-Assad. Totodată, o reuniune prevăzută iniţial, cu această ocazie, cu Coaliţia opoziţiei siriene, a fost anulată.
Opoziţia siriană a anunţat sâmbătă că îşi suspendă participarea la o serie de întâlniri în străinătate, inclusiv la cea de la Roma, cu scopul de a denunţa o "tăcere internaţională asupra crimelor" comise de regimul de la Damasc, la o zi după tiruri de rachete la Alep. @N