Elevii care trec pragul Bibliotecii Publice din comuna Răcoasa au şansa de a câştiga un calculator, graţie concursului intitulat „Sunt copil şi-mi place să citesc”, iniţiat de bibliotecarul Ghiţă Vlădoiu. „Ideea organizării acestui concurs mi-a venit în momentul în care am observat că, în programul meu de după-amiază, la Bibliotecă veneau, zilnic, utilizatori care aşteptau să le vină rândul pentru a intra la Internet. M-am gândit să profit de acest lucru şi, pentru că ştiu foarte bine cât iubesc generaţiile actuale cărţile, am vorbit cu domnul primar şi am hotărât să oferim, ca premiu, un calculator pe care l-am primit de la o fundaţie din Olanda, celui care dovedeşte că a citit cel mai mult”, ne-a declarat Ghiţă Vlădoiu.
În fiecare zi, copiii vor găsi pe masa bibliotecarului 10-15 cărţi, aflate în concordanţă cu programa şcolară, din diferite domenii, care vor fi schimbate săptămânal. „Vor fi premiaţi cei care vor reuşi să aducă cele mai multe povestiri, dar se va ţine cont şi de comportamentul lor din Bibliotecă”, a mai spus bibliotecarul Ghiţă Vlădoiu.
Elevii care trec pragul Bibliotecii Publice din comuna Răcoasa au şansa de a câştiga un calculator, graţie concursului intitulat „Sunt copil şi-mi place să citesc”, iniţiat de bibliotecarul Ghiţă Vlădoiu. „Ideea organizării acestui concurs mi-a venit în momentul în care am observat că, în programul meu de după-amiază, la Bibliotecă veneau, zilnic, utilizatori care aşteptau să le vină rândul pentru a intra la Internet. M-am gândit să profit de acest lucru şi, pentru că ştiu foarte bine cât iubesc generaţiile actuale cărţile, am vorbit cu domnul primar şi am hotărât să oferim, ca premiu, un calculator pe care l-am primit de la o fundaţie din Olanda, celui care dovedeşte că a citit cel mai mult”, ne-a declarat Ghiţă Vlădoiu.
În fiecare zi, copiii vor găsi pe masa bibliotecarului