După o perioadă în care a tăcut, fiind epuizată, probabil, de amploarea scandalului în care l-a implicat pe soţul său, Laurenţiu Reghecampf, fosta vedetă Playboy a ieşit din nou la rampă.
Surprinzător, dar adevărat: de această dată, Anamaria Prodan chiar ridică o problemă serioasă. După Renzo Rossi, fostul team-manager al Rapidului, ea e a doua persoană care avertizează asupra daunelor pe care le provoacă intrarea în insolvenţă a cluburilor româneşti.
Dacă italianul Rossi a calificat insolvenţa drept „jaf legalizat“, condamnând decizia echipelor Rapid, „U“ Cluj şi Bistriţa de a apela la această soluţie pentru a scăpa de plata imediată a datoriilor, în schimb, Anamaria Prodan avertizează că ultimul trend din Liga I va afecta imaginea României în lumea fotbalului.
Ce a spus?
„Ne facem de râs peste tot. Vă spun că, în următoarele 6 luni, niciun străin nu va mai călca în România. Avem o lege a insolvenţei care dă voie clubului să desfacă contractul unilateral, când vrea. Numai clubul e protejat, jucătorul nu“, şi-a început Prodan discursul la Sport Total FM.
„Paraskevas, fostul fundaş central al Universităţii Cluj, a mers la FIFA şi a depus actele, iar FIFA a cerut răspuns din partea FRF. Administratorul judiciar de la <> ne-a spus că jucătorul trebuie să se întoarcă la Cluj pentru că va fi reînscris în echipă şi va fi scos la licitaţie pe site-ul clubului. Aşa ceva numai în România se poate întâmpla!“, a continuat soţia antrenorului Stelei, care e şi impresar.
„Paraskevas a venit pe cuvântul meu la Cluj, nu e plătit, e dat afară din casă, stă pe stradă sau pe banii lui la hotel, după care ne pomenim că nici banii nu-i mai vedem, dar nici nu putem să mai plecăm“, a încheiat Anamaria Prodan.