O desfăşurare de forţe impresionantă are loc în această dimineaţă în judeţul Olt. Zeci de poliţişti din şapte judeţe însoţiţi de trupele speciale al Poliţiei Române au luat cu asalt 26 de locuinţe. Sunt căutaţi 31 de suspecţi de furt de produse petroliere din conducte.
Peste 150 de poliţişti fac 26 de percheziţii în judeţul Olt, la locuinţele unor suspecţi de furt din conducte magistrale de transport de produse petroliere şi tăinuire. 31 de mandate de aducere urmează a fi puse în aplicare.
Percheziţiile se desfăşoară într-un dosar aflat în instrumentarea I.P.J. Olt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
La acţiune participă poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Investigarea Fraudelor şi Serviciul de Ordine Publică, din cadrul I.P.J. Olt, precum şi poliţişti din judeţele Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Teleorman şi Dâmboviţa, sprijiniţi de luptători S.A.S. din cadrul I.P.J. Olt şi luptători S.I.A.S.- I.G.P.R..
Activităţile vizează 31 de persoane suspectate de săvârşirea, în perioada decembrie 2012 – februarie 2013, a unor infracţiuni de furt din conductele magistrale de transport de produse petroliere, aparţinând unei societăţi comerciale şi tăinuire.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul D.I.P.I. şi S.R.I..