În sfârşit, Crin Antonescu a răsuflat uşurat. A concurat de unul singur şi a ieşit preşedintele liberalilor. După toate mârâiturile din partid generate de managementul cel puţin curios al lui Antonescu, acesta a făcut un ultim efort de imaginaţie şi soluţia Klaus Iohannis s-a dovedit salvatoare. Chiar dacă a fost nevoit să ceară derogări, chiar dacă s-a văzut nevoit să şi-l pună la dreapta sa cel puţin în acest mod, crede proaspătul preşedinte, se va uita episodul Becali faţă de care mai mulţi liberali autentici au simţit nevoia să ia distanţă. Aşa le-a închis gura şi mârâitorilor de serviciu din gaşca lui Chiliman, care aşa cum începuseră credeam că se vor lua la trântă cu Antonescu pentru al disloca. S-a dovedit că a fost doar un foc de paie aprins de oameni care şi-au pierdut privilegiile şi funcţiile în partid, chiar dacă unul condus dictatorial, cum i se reproşează lui Antonescu.

Călin Popescu Tăriceanu, unul din criticii din ultima perioadă, putea să meargă până acolo încât să-şi joace poziţia şi statutul său de liberal din tată-n fiu pentru respectarea unor principii de la care autenticii nu au dreptul să abdice. S-a dovedit un Moliceanu… Chiar dacă congresul liberalilor a fost aspru criticat, fiind asemuit cu congresele comuniste coreene în care cine mişcă, mişcă mort, din punctul de vedere al Antonescului a servit perfect scopului său. A rămas preşedinte confirmat de congres, a adus un personaj nou ca să contrabalanseze gafa Becali şi să-l sperie pe partenerul său Ponta şi l-a liniştit şi pe Voiculescu în sensul că a promis că va fi viitorul candidat la preşedinţia României. Că a rămas liderul liberalilor este treaba membrilor acestui partid, dar încăpăţânarea lui de a merge pentru cel puţin patru ani (dacă se modifică Constituţia) la Cotroceni mă sperie de-a dreptul.

Cu toate păcatele lui Băsescu, acesta nu poate fi acuzat de trădare, de li