În ultimele zile, şi nu numai, evenimentele asupra cărora s-a oprit cu o atenţie demnă de o cauză mai bună presa scrisă sau vorbită au fost legate de partide politice. Fie că a fost vorba despre congresul PNL sau situaţia din PDL, situaţia partidelor era prezentată astfel încât se părea că de evenimentele în curs depinde viitorul ţării. Partidele sunt în centrul atenţiei publice, dar sunt ele în general compatibile cu democraţia? Întrebarea nu este nouă. Dimpotrivă, în­ că de acum mai bine de un secol, teoreticienii, dar şi opinia publică şi-o pune. Răspunsul totalitar care a făcut posibil holocaustul şi gulagul a inhibat analiza critică a relaţiei dificile dintre partide şi democraţie până de curând. În linia gândirii unui Raymond Aron ( a se vedea cartea sa Democraţie şi totalitarism) s-a considerat că regimurile democratice presupun intrinsec pluripartidismul. Şi totuşi, schimbarea socială şi tehnologică din ultimele două decenii readuce întrebarea privind capacitatea partidelor de a răspunde nevoii democratice în actualitate.

Utilizarea cotidiană a unor concepte precum democraţie, stat de drept sau republică, devenite un fel de panaceu teoretic obligă orice spirit lucid la examinarea câtorva probleme de principiu. În primul rând, într-o democraţie care şi-ar merita numele oamenii ar trebui să aibă posibilitatea să judece cu propriile lor puteri problemele vieţii publice. Ori, într-o lume a mass media (a presei de masă) mai poate exista o analiză critică şi lucidă? Căci astăzi, şi o putem constata zi de zi, nu luciditatea, ci emotivitatea sunt speculate de presa de masă. Şi cum s-ar putea preveni, în cazul în care cetăţenii sunt chestionaţi asupra unor probleme, să nu fie afectaţi de emotivitate? Se vorbeşte tot mai mult pe la noi, şi nu numai, despre instaurarea unei forme de cenzură fie în numele bunului simţ, fie în numele interesului naţional. Dar cine v