Acum un deceniu, Deportivo pierdea la AC Milan cu 4-1 dar se califica, după un meci fabulos. Peste cîteva zile, FC Barcelona trebuie să întoarcă un 0-2…
De după ochelari, “Jabo” îi priveşte. A lucrat cu ei. Nu-i bun de vorbe mari, băieţii nu-s croiţi pentru discursuri în miros de vasodilatator. Împreună au cucerit primul titlu din istoria lui “SuperDepor”, împreună au făcut minuni în Europa, tot împreună au “ucis” pe Real Madrid, în finala Cupei Spaniei, chiar acasă la clubul care, în acea zi, aduna un secol de viaţă. Doamneee, cum a mai trecut timpul…
Strînge cei patru căţei de usturoi pe care-i poartă, meci de meci, în buzunar. Ca de fiecare dată, şi-a rugat soţia să nu vină la partidele de acasă… Da, hai, rîdeţi, superstiţii de moş…
Walter Pandiani, gunoierul…
Cu cîteva zile în urmă, pierduseră, cu 4-1, la AC Milan. Nu fuseseră atenţi doar opt minute şi “Diavolul” muşcase prin Şevcenko, Pirlo şi dubliţa lui Kaka. Corect, nu se împiedicaseră de nişte amatori, dar diferenţa era cam mare. Nu le-a cerut nimic. Ce să-l rogi pe Molina, omul care parase un cancer? Sau lui Manuel Pablo, născut din fier. Ori lui Valeron sau Pandiani, cel care reuşise, cu doi ani în urmă, contra lui PSG, cea mai frumoasă întoarcere de scor din istorie? A spus, aproape şoptit, doar atît. “Domnilor, probabil că toţi antrenorii cu care aţi lucrat în trecut v-au cerut să muriţi pe teren. Eu vă rog să trăiţi partida. Poftiţi la joc!”. Atît…
Şi-au intrat. Walter, cel care în tinereţe fusese gunoier, a lovit primul! Scurt, de 1-0, prin minutul 5. Aşa facuse şi cu Juve, în “optimi”. Victor îi coordona, perfect, de la mijloc. Valeron, Atletul lui Hristos, a aprins tabela de 2-0, puţin după jumătate de oră, după ce Dida a considerat balonul “obiect zburător neidentificat”. Mijeau nişte speranţe. Dar “macaronarii” nu erau morţi. Mai ales că de cealaltă parte se aflau M
