Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit in patul care a luat foc

Publicat in Arad Online, duminică 24 februarie 2013 ·

Scris de Ioana Costas - ARAD. Sfârşit tragic pentru un bătrân în vârstă de 74 de ani care locuia singur. Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, bărbatul a fost găsit decedat în pat în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul său situat într-un imobil vechi din Piaţa Avram Iancu. Incendiul a izbucnit duminică dimineaţa, în jurul orei 10,00, iar focul a ars mocnit.

Fumul dens care ieşea de sub uşa locuinţei victimei i-a alertat pe vecini care au sunat la 112 cerând ajutorul pompierilor, speriaţi şi de faptul că focul ar putea ajunge la apartamentele lor.

Potrivit ISU Arad intervenţia pompierilor a fost îngreunată de cantitatea imensă de fum din apartamentul bărbatului şi de faptul că accesul spre locuinţă se făcea printr-un gang. În incendiu au ars patul pe care era întinsă victima şi un televizor. Echipajul din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad a reuşit să limiteze propagarea focului la apartamentele vecinilor. Pompierii nu au indicat deocamdată cauzele producerii incendiului, acestea fiind în curs de stabilire, însă nu exclud posibilitatea ca un scurtcirucuit electric să fi stat la baza producerii incendiului. De asemenea, la faţa locului s-au deplasat şi poliţiştii care efectuează cercetări pentru a stabili dacă sunt sau nu suspiciuni în ceea ce priveşte incendiul, ţinând cont şi de concluziile pompierilor. Trupul victimei a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 35 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 27 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 41 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 42 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°