Universitatea Cluj are un meci extreme de dificil în prima etapă a returului. “Studenţii” primesc vizita Stelei pe Cluj Arena.
Universitatea a fost echipa din Liga 1 care a plecat cel mai târziu în cantonamentul de iarnă. Clujenii au mers în Antalya abia în 12 februarie şi au stat până vineri, 22 februarie. Elevii lui Ionel Ganea au jucat patru partide amicale, dintre care au reuşit să câştige două (3-1 cu lituanienii de la FK Ekranas şi 2-1 cu armenii de la FK Gandzasar), au remizat cu naţionala Tadjikistanului şi au fost învinşi de sârbii de la Vojvodina Novi Sad (2-4). Înainte de plecare în cantonament, “studenţii” au jucat două partide pe plan local, ambele câştigate, 5-0 cu FC Zalău şi 3-2 cu FC Maramureş.
Steaua în schimb, a efectuat pregătirea de iarnă mai devreme şi a jucat deja două meciuri oficiale în Europa League. Elevii lui Laurenţiu Reghecampf au pierdut, 0-2 la Amsterdam în faţa celor de la Ajax, dar au reuşit să câştige cu acelaşi scor pe Arena Naţională şi să se califice în optimi după loviturile de departajare. “Militarii” vin pe Cluj Arena cu un moral ridicat, cu meciuri oficiale în picioare şi cu o valoare a lotului net superioară, astfel că sunt favoriţi indiscutabili.
Pentru a obţine ceva din acest meci, “studenţii” trebuie să intre pe teren foarte motivaţi şi să se dăruiasca măcar cum au făcut-o în partida cu rivalii de la CFR, când, deşi au fost învinşi cu 1-2, au făcut un meci bun şi au fost aplaudaţi de suporteri.
Meciul dintre FC Universitata şi Steaua Bucureşti se va disputa în această seară pe Cluj Arena, de la ora 19.30 şi va fi transmis în direct de DolceSport 1. Înaintea acestei partide, Steaua este lider detaşat în clasamentul Ligii 1, cu 47 de punte, în timp ce Universitatea este abia pe locul 16, cu 17 p. În meciul tur, bucureştenii s-au impus cu 5-1, golul clujenilor fiind î