Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, liberalul Cristinel Bîgiu, a fost ales, sâmbătă, vicepreşedinte al PNL. Adoptarea, vineri, în prima zi a Congresului Partidului Naţional Liberal, a modificărilor propuse de preşedintele formaţiunii, Crin Antonescu, la Statutul PNL, a creat premisele ca, în premieră, organizaţia judeţeană buzoiană să aibă un reprezentant în conducerea centrală a acestei formaţiuni politice.
Astfel, în urma votului de sâmbătă, din structura de conducere centrală a Partidului Naţional Liberal fac parte un număr-record de vicepreşedinţi, 31, fapt care a oferit organizaţiei judeţene PNL Buzău să dea un vicepreşedinte al partidului la nivel naţional. Cristinel Bîgiu, preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, fost membru în Biroul Politic Naţional al PNL, a devenit, în urma votului de sâmbătă, una dintre numeroasele „mâini drepte” ale lui Crin Antonescu.
La Congresul Partidului Naţional Liberal, care s-a desfăşurat la Bucureşti vineri şi sâmbătă, au participat 60 de delegaţi ai PNL Buzău, dintre care 38 cu drept de vot.
Lista lui Antonescu
Echipa de conducere propusă de Crin Antonescu este formată dintr-un prim-vicepreşedinte al partidului, secretarul general, 15 vicepreşedinţi cu atribuţii executive şi alţi 16 vicepreşedinţi. Astfel, Klaus Iohannis este prim-vicepreşedintele PNL, iar Eduard Hellvig secretarul general. Cei 15 vicepreşedinţi executivi din lista propusă de Antonescu sunt: Daniel Chiţoiu -vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind coordonarea activităţii guvernamentale şi a comisiilor de specialitate ale PNL; Radu Stroe - vicepreşedinte executiv cu atribuţii de aplicare a Statutului şi a hotărârilor partidului; Eugen Nicolăescu - vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind resursele umane; Norica Nicolai - vicepreşedinte executiv cu atribuţii în domeniul afacerilor europene, relaţiile cu Alia