Un singur acord al muzicii născute pe străzile cuprinse de arșița nopții din Buenos Aires e de ajuns să dispară câteva decenii. Ochii sunt din nou limpezi, încheieturile, ascultătoare, zâmbetele, largi. „Magia” nu are nimic supranatural: o lecție de tango, odată pe lună, îi duce, într-un dulce vârtej, pe vârstnicii care vin să uite de singurătate la Centrul de zi al comunității evreilor în anii când totul părea posibil. Dansul a venit ca o apropiere naturală, o licărire “altfel” printre istoriile spuse, cu voci egale și liniștite, la o partidă de rummy. Prietenii care au adunat și peste 80 de ani de viață au ce povesti.
De rummy însă nu se despart cu ușurință. Numai după ce partida e gata și zgomotul pieselor albe și lucioase aruncate pe masă anunță că jucătorii au terminat, profesoara lor , Maria Țîrtea, dansatoare de tango, lansează întrebarea. „Mai faceţi o tură sau trecem la dans?”. Pensionarii nu se lasă mult aşteptaţi, iar un bărbat cu un zâmbet larg pe faţă o invită pe Maria la dans. După primii paşi, femeia îşi dă seama că are de a face cu un mare dansator. Ceilalţi tineri, colegii Mariei la școala de dans, îi invită pe bătrânei la dans, astfel că sala de mese a centrului de zi se transformă într-un ring real. Unii se mişcă mai repede, alţii mai încet, dar bucuria de a se întoarce, în pași de tango, în tinerețe se citește pe chipurile tuturor. După doar câteva minute, au început şi primele reclamaţii. „Este tango argentinian, noi ştim doar brazilian. Băgaţi altă piesă!”, se aude vocea unui bătrânel, care refuză să mai danseze. Oaspeţii se conformează şi schimbă melodia, și dansul își reia cursul.
Gentlemanul perfect
Gero a privit preţ de câteva clipe de pe un scaun scenele de dans din faţa lui, îşi ia inima în dinţi şi o invită pe una dintre dansatoare. Are 82 de ani, dar este plin de energie. „Dansaţi foarte bine!”, îl laudă partenera sa.
