Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O persoană reţinută în cazul elevului din Huedin decedat

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 24 februarie 2013 ·

Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin efectuează o anchetă în cazul elevului de 18 ani, care a murit sâmbătă dimineaţa, după ce a plecat de la Balul îndrăgostiţilor organizat într-o sală de festivităţi din oraş de către tineri de la Liceul Octavian Goga, iar Judecătoria Huedin a dispus reţinerea unei persoane pentru 24 de ore.

Cercetările procurorilor au relevat că în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1,15, la Balul Îndrăgostiţilor a avut loc un conflict între un grup de romi, care a intrat la petrecere, chiar dacă sala era supravegheată de agenţi de pază angajaţi, şi Ioan Horea Morcan, de 28 de ani, patron al unei firme de construcţii. Morcan a folosit un spray paralizant contra agresorilor săi.

În acel moment, cei 200 de elevi au intrat în panică şi au părăsit sala. Elevul Sergiu-Florin Trifu nu a fost implicat în conflict şi se afla la aproximativ cinci metri de locul unde Morcan a folosit spray-ul. Sergiu-Florin Trifu a plecat imediat din sală, împreună cu un prieten, dar pe scări i s-a făcut rău.

Potrivit Inspectoratului pentru Poliţie al Judeţului Cluj, „în 23 februarie, ora 1,15, Poliţia Oraşului Huedin a fost sesizată la 112 cu privire la faptul că în faţa unui magazin din localitate se află căzută o persoană de sex masculin, în stare de inconştienţă. Poliţiştii au intervenit la locul indicat şi au stabilit că tânărul se numeşte Trifu Sergiu-Florin, are 18 ani şi este din comuna Călăţele, judeţul Cluj”.

Tânărul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc din Huedin. O echipă de cadre medicale a încercat resuscitarea tânărului timp de 30 de minute, dar a fost nevoită să constate decesul. Elevul nu avea semne de violenţă pe corp, nici de iritaţie cu substanţe chimice.

Ioan Horea Morcan este patronul unei firme de construcţii din Huedin şi fiul preotului din localitate. El a fost reţinut pentru

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află, luni, dacă rămâne sub control judiciar, după ce a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fos

Trump crede că noul partid al lui Musk e „ridicol” / „Sunt întristat să văd cum Elon Musk a luat-o complet razna”

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a calificat duminică drept „ridicolă” decizia lui Elon Musk de a înfiinţa şi finanţa un nou partid politic în SUA. „Partidele terţe nu au funcţionat niciodată, aşa

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum 40 minute
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

Adevarul acum 19 minute
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°