În zilele de 22 şi 23 februarie 2013 au avut loc în Palatul Parlamentului din Bucureşti două congrese ale Partidului Naţional Liberal. Primul a fost unul extraordinar şi a avut ca scop principal aprobarea unui nou statut al partidului. Al doilea, în subsidiar, consta în convocarea pentru a doua zi a unui congres ordinar.
Au fost prezentate cuvinte de salut din partea d-lui Johannes Cornelis van Baalen, preşedintele Internaţionalei Liberale, a preşedintelui PSD - Victor Ponta, a preşedintelui PC - Daniel Constantin, a preşedintelui UNPR - Gabriel Oprea şi a deputatului Varujan Pambuccian din partea minorităţilor. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a adus un cadou insolit preşedintelui PNL. Era faimosul steag al Ţinutului Secuiesc, ajuns obiect de aprigă dispută politică între români şi maghiari. Crin Antonescu a avut o replică care a stârnit aplauzele sălii: „Cât timp acest steag e în mâinile noastre şi nu pe instituţiile oficiale ale statului totul e în regulă”.
Modificările la statut prezentate de d-na Norica Nicolai, preşedintele acestei comisii, au fost supuse discuţiei delegaţilor. Călin Popescu Tăriceanu a avut o altă opinie decât cea oficială. În principiu, fostul premier voia ca aceia care vor fi aleşi să nu fie pe o listă prezentată de preşedintele partidului, ci să urmeze calea unor alegeri separate. Adică, fiecare candidat să ajungă în conducerea partidului prin votul pe care ţi-l acordă ţie, personal, congresul, şi nu să te ascunzi pe o listă „oficială”. Sala l-a aplaudat, dar, în final, statutul „oficial” a obţinut o majoritate zdrobitoare. Au fost înregistrate doar trei voturi contra. (Două dintre ele puteţi bănui cui aparţineau....)
A doua zi s-au prezentat, s-au discutat şi
s-au aprobat rapoartele de activitate ale PNL pentru perioada 5 martie 2010 şi 22 februarie 2013. Apoi a fost înregistrat un singur p