Un medic, care lucrează în Secţia de Interne a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ din Focşani, era cât pe ce să rămână fără bunurile pe care le lăsase în fişet. Un bărbat, originar din judeţul Botoşani, s-a strecurat în spital, iar sâmbătă noapte a vrut să fure lucruri din fişetul medicului. Cristinel Paul R., de 31 de ani, a avut ghinion, fiind observat de medic, care în noaptea respectivă era de gardă. Când şi-a dat seama că a fost văzut, hoţul a fugit şi s-a ascuns. A fost găsit imediat de agenţii de pază de la Umo Serv, cu care spitalul are contract. El era pitit sub o scară, din interiorul unităţii medicale.
Agenţii de pază l-au dat pe mâna poliţiştilor, care l-au dus la sediul Poliţiei municipiului Focşani pentru audieri. Bărbatul a povestit că venise în Vrancea de câteva zile cu intenţia de a-şi căuta de muncă. După audieri, poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt, dat fiind că nu şi-a putut însuşi niciun bun din fişetul doctorului.
Din verificările efectuate până acum, reiese că bărbatul nu era pacient. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ Focşani, Constantin Mîndrilă, este de părere că hoţul a intrat în spital în timpul orelor de vizită şi nu a mai ieşit. „Cunosc acest eveniment neplăcut. Cel mai probabil, persoana respectivă a rămas în spital din timpul orelor de vizită, deoarece ar fi fost imposibil să fi intrat în afara acestora. Agenţii de pază au fost foarte prompţi şi l-au reţinut imediat pe suspect, predându-l oamenilor legii. În momentul de faţă aştept rezultatele verificărilor efectuate de poliţie“, a explicat Constantin Mîndrilă.
Un medic, care lucrează în Secţia de Interne a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ din Focşani, era cât pe ce să rămână fără bunurile pe care le lăsase în fişet. Un bărbat, orig