„Se întâmplă iubiri care, unele țin de legile comune ale firii, altele, de fantezia carnavalului universal.”
Geta Brătescu
“A început bine și această săptămână. Chiar dacă nu se aștepta, a primit o scrisoare de la M. datată 11 martie – adică, probabil, scrisă atunci, cu opt zile în urmă - și pusă pe 17, așa cum arată data ștampilei de pe plic. Îl sună - în sfârșit! – dna L. Îi spune cu destul aplomb – e unul din lucrurile care dintru început i-au plăcut la ea – că ar dori să-l vadă și, totodată, să-i înapoieze volumul pe care i-l împrumutase cu ceva timp în urmă. Oare cât de tare ar mai trebui să-l surprindă acest telefon?”
*
Lăsă caietul-jurnal deoparte și-și privi ceasul: acele fosforescente sclipeau în puțina lumină din cameră, arătând două și zece. Citea de pe la miezul nopții. Își scoase căștile și opri casetofonul. Întrerupse brutal splendida „Bag’s Groove” cu Miles Davis și Thelonius Monk. Ori de câte ori asculta Miles – mai presus decât orice alt ziditor de sunete – era stăpânit (cotropit, copleșit?) de strania senzație că toți porii i se deschid spre univers. Poate tocmai de aceea pentru Miles avea o slăbiciune aparte. I se făcu sete și plecă să-și pună un pahar cu apă. Își spuse că n-ar fi rău să-și facă o cafea. “Oare de câtă vreme o cunoaște?”, i se înșurubă întrebarea în creier. Puse întâi apa, apoi cafeaua, încet, să nu risipească prețioasa pudră columbiană, și, la sfârșit, zahărul. Fixa cu privirea, parcă fără să-l vadă, bătrânul ibric, fiind atent ca licoarea să nu dea în foc. “Păi, să tot fie vreo paisprezece-cincisprezece ani, dacă nu chiar mai bine”. Ridică ibricul și turnă cu grijă aromatul lichid aburind, într-o cană de pământ. “O groază de timp…” Bău un pahar cu apă și se întoarse în camera luminată plăpând, pășind atent să nu verse nici o picătură. “Când a cunoscut-o era student, avusese câteva prietene, puține și care
