Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putere SECRETĂ. Plante şi ierburi MAGICE pentru DRAGOSTE

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 24 februarie 2013 ·

De-a lungul timpului, s-au păstrat diverse superstiţii cu privire la diverse plante şi ierburi magice, care pot aduce dragostea şi fericirea. Unele plante au fost utilizate dintotdeauna în compoziţia unor licori magice pentru îndrăgostiţi sau pentru cei care îşi doresc o dragoste trainică.

Considerat în toate culturile lumii ca o plantă cu puteri magice, despre busuioc se spune că aduce dragostea celui pe care-l doreşti şi promite o relaţie de cuplu de lungă durată. În tradiţia românească, se spune că dacă bei în fiecare dimineaţă o cană cu apă în care ai pus busuioc, vei rămâne tânără şi vei fi iubită totdeauna ca-n prima zi. Busuiocul purtat în păr şi la sân aduce noroc în dragoste fetelor. În acelaşi timp frunzele busuiocului, cu mirosul lor pronunţat, sunt folosite în unele sate transilvănene, pentru alungarea duhurilor rele.

Puterea lavandei este de a atrage în orice casă pacea, fericirea şi somnul liniştit. Aşa că, dacă aţi avut în ultimul timp mai multe neînţelegeri, puneţi sub pernele din dormitor bucheţele de lavandă.

Protejarea casei

Parfumul uşor mentolat al rozmarinului îşi dovedeşte puterea lui magică în special când îl adaugi în mâncare, mai précis câteva frunze presărate în mâncarea preferată a iubitului sau iubitei.

Considerat în vechime o plantă a zeilor, dafinul ajută la protejarea casa de necazuri, mai ales din partea femeilor…Se spune că o frunză de dafin pusă în fiecare colţ al casei alungă necazurile. Mirtul este legat, din timpuri străvechi, de căsătorie, fertilitate şi de dragoste. Vechile bolte sub care se căsătoreau mirii în Antichitate erau împodobite cu mirt, pentru a le garanta o căsnicie de-o viaţă. Zeiţa dragostei Afrodita conferă mirtului o protecţie specială aparte.Mirtul întotdeauna a fost pus în legătură cu dragostea, căsătoria şi fertilitatea. Fetele aveau convingerea că a oferi iubitului o cană cu ce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 2 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum o ora
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 48 minute
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Bloomberg, despre culisele discuţiilor de la Paris: SUA oferă reducerea sancţiunilor împotriva Rusiei în cazul unui acord de pace cu Ucraina. Moscova ar păstra teritoriile cucerite, iar aderarea Kievului la NATO ar fi exclusă

News.ro acum 2 ore
SUA au prezentat aliaţilor propuneri pentru a permite un acord de pace între Rusia şi Ucraina, care includ termeni pentru încetarea luptelor, dar şi relaxarea sancţiunilor asupra Moscovei în cazul unei încetări durabile a focului, scrie vineri Bloom

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 3 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

O doctoriţă din Elveţia a fost amendată pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală

News.ro acum 2 ore
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 7 ore
Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zi

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°