De când ne vrem occidentali, constat că sunt din ce în ce mai mulţi români care se lasă furaţi de consumerism, asociindu-l cu „lumea bună”, cu Vestul, cu acel high-life pe care îl cautau asiduu personajele lui Caragiale. Iar dacă acest concept de consumerism este asociat cu ideea de mall, reuşita planului cu care pleacă de acasă o sumedenie de concetăţeni este parcă garantată. Cel puţin, asta mă face să cred fiecare turmă de elevi sălăjeni pe care o întâlnesc la final de săptămână în mall-urile clujene – acesta fiind cel mai la îndemână oraş unde shoppingul poate fi exploatat la maxim. „Face copilul excursie la Cluj”, îmi spunea deunezi o prietenă care are băiatul înscris în clasa a IV-a la o şcoală din Zalău şi căreia învăţătoarea îi scrisese un mesaj privind deplasarea de week-end în caietul copilului. În două, trei fraze, cadrul didactic rugase părintele să îi asigure băiatului bani de buzunar, întrucât punctele centrale ale excursiei la Cluj urmau să fie mall-ul şi un fast-food recunoscut internaţional. Nu tu muzee, nu tu Grădină Botanică, nu tu Muzeu al Satului (bine, recunosc că acesta din urmă este închis până la primăvară). Nu, copiii urmau să fie duşi ţintit spre consumerism în formă pură, pentru că, vezi, Doamne!, el ne susţine glorios societatea. Într-adevăr, dacă este să nu ne minţim, oare nu spre acest sistem al consumului din şi fără nevoie ne îndreptăm, cu paşi grăbiţi, de câţiva ani încoace?

Gloata de oameni caracteristică pentru orice inaugurare de magazin, care se împinge haotic înăuntru de îndată ce se deschis uşile, nu este oare o dovadă în acest sens? Cred că sminteala cu care oamenii se aruncă pe tigăi, făcăleţe, aspiratoare, baxuri de hârtie igienică la preţ promoţional demonstrează tocmai faptul că achiziţionăm în neştire lucruri doar „ca să fie”, ca nu cumva să ne prindă sfârşitul lumii fără a le avea în surplus dosite prin cămări,