Până mâine dimineaţă, vântul va sufla în rafale ce pot atinge 100 de kilometri pe oră în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Avertismentul de Cod Galben emis de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) vizează şase judeţe din sud-vestul ţării. Sursa: ANM
Conform atenţionării meteorologice emise de ANM, în perioada 23 februarie, ora 14.00 - 25 februarie, ora 06.00 în sud-vestul ţării, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi temporar 80 kilometri pe oră.
În zona Munţilor Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali vor fi rafale de 90...100 kilometri pe oră, iar zăpada deja depusă va fi viscolită.
Intensificări ale vântului se vor semnala local şi temporar şi în regiunile sudice, vestice şi centrale. Judeţele vizate de Codul Galben sunt Caraş-Severin, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi Sibiu.
Totodată, anunţă ANM, în noaptea de duminică spre luni (24/25 februarie), în zona deluroasă şi montană din sud-vestul ţării, vor fi precipitaţii, predominant ploi, ce vor cumula local 20 - 25 litri pe metrul pătrat.