Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a cerut Direcţiei Sanitar Veterinare Cluj controale „la sânge” la procesatorii şi depozitele de carne din judeţ. Vușcan a spus că este „inadmisibil” ca aproximativ o tonă de carne congelată să fie depozitată şi autorităţile să nu ştie.
Prefectul Vuşcan a declarat că ar trebui ca inspectorii de la DSV să nu se mai lase "îndulciţi" cu câte o ofertă, astfel încât să nu efectueze controale la anumite firme. „Ceea ce mă nemulţumeşte la cei de la DSV Cluj este activitatea de control, pentru că nu trebuia să se ajungă la ceea ce s-a întâmplat cu carnea aruncată în lacul Tarniţa. Cei de la DSV ar fi trebuit să ştie care este situaţia exactă a cantităţilor de carne la procesatori şi la depozite. Este inadmisibil să nu se ştie nimic când e vorba despre o asemenea cantitate de carne congelată, de circa o tonă, indiferent că este de cal, de vită, expirată sau nu, este vorba în cele din urmă de alimentaţia şi sănătatea cetăţenilor. Ar trebui ca cei de la DSV să nu se mai lase îndulciţi cu câte o ofertă, astfel încât să nu efectueze controale. Am cerut conducerii DSV Cluj ca de luni să declanşeze controale la sânge la toţi procesatorii şi depozitele de carne din judeţ, să vedem care e situaţia. Trebuie să fim fermi„, a spus Vuşcan, potrivit Mediafax.
Vușcan a precizat că are informaţii potrivit cărora ar funcţiona în judeţ şi depozite ilegale de carne şi a cerut verificarea datelor, avertizând că este vorba despre „situaţii penale”. „Vrem să avem certitudinea că în judeţul Cluj nu există comercianţi ilegali de carne”, a mai spus prefectul judeţului Cluj.
Acesta a cerut DSV Cluj să îi prezinte, luni dimineaţă, un raport asupra situaţiei de la lacul Tarniţa.
Directorul DSV Cluj, Nicolae Pivariu, a declarat că analizele vor fi făcute la București și prezentate marți. "Pungile cu carne nu erau etichetate, astfel că nu