L-am tratat mereu pe Andrei Pleşu cu un amestec de colegialitate şi condescendenţă. Fiind împreună în guvernul Radu Vasile, l-am pus alături de cei pe care i-am tratat cu respect. Devenind între timp, se pare, ochiul curţii, Andrei Pleşu mă atacă, înăuntrul unei ofensive mai largi împotriva a tot ceea ce este viu şi promiţător în ţară, după aprilie 2012, când a început schimbarea regimului din România. Crin Antonescu, Victor Ponta, Cristina Anghel, Ioan Ghişe, Petre Roman sunt, de asemenea, ţintele sale. Nu merită să comentez sfătoşeniile unui frustrat în faţa istoriei. Cu toate acestea, fac cinci menţiuni.

În primul rând, nu există nicio probă pentru susţinerile sale în ceea ce mă priveşte. Eu nu am fost servitorul unei curţi care va sfârşi într-o detestare generală. Eu nu am discutat niciodată despre modele în politică şi nici nu am turnat vreodată pe cineva. Acum observ – cum, de altfel, bănuiam – că Andrei Pleşu şi învăţăceii săi nu par străini de dosariada menită să-i compromită pe intelectuali, de la Adrian Marino încoace, precum şi pe cei care mai pun în mişcare lucrurile. Pe scurt, Andrei Pleşu vorbeşte fără probe, ceea ce, în condiţii normale, ruinează un moralist.

În al doilea rând, Andrei Pleşu a folosit, ca puţini alţii în această ţară, bani publici pentru o promovare personală chestionabilă. Îmi pare rău că trebuie să o spun, căci fiecare luptă pentru recunoaştere. Poţi avea însă o conştiinţă curată câtă vreme tu nu ai promovat decât ca favorit al oricărui regim? Las răspunsul în seama fiecăruia.

În al treilea rând, Andrei Pleşu se opinteşte să discute situaţia României care, precum în orice ţară europeană, depinde de politică. Andrei Pleşu vrea imposibilul: să ne convingă de faptul că el nu face politică, atacând politica schimbării unui regim. I-aş spune direct că greşeşte, căci nu se pot păcăli la infinit oamenii cu un discurs pret