* "Invest Nikarom" vrea să repornească uzinele din Târgovişte şi Buzău şi să le reorganizeze pe cele din Brăila şi Câmpia Turzii
Noii investitori de la "Mechel" intenţionează să repornească unităţile de la Târgovişte şi Buzău, la începutul lunii martie, după cum a declarat, vineri, Varujan Vosganian, ministrul Economiei. În urma unei întâlniri pe care a avut-o cu Victor Chumakov, unul dintre acţionarii "Invest Nikarom", care a cumpărat cele cinci active "Mechel" din ţara noastră, domnia sa a precizat că cele două combinate vor funcţiona la o capacitate de circa 80%.
"Acest lucru înseamnă că 3.000 din 4.000 de salariaţi vor reîncepe lucrul", a mai spus Varujan Vosganian, adăugând că investitorii au în vedere posibilitatea atragerii de investiţii în scurt timp după repornirea activităţii la Târgovişte şi Buzău.
Unităţile de producţie de la Brăila şi Câmpia Turzii vor fi supuse unui proces de reorganizare.
"În funcţie de acest lucru, se va discuta şi numărul de salariaţi care vor fi reintegraţi. Acţionarul nu a exclus ipoteza unor disponibilizări, dar le-a pus în corelare cu reuşita acestei strategii", potrivit oficialului.
Domnia sa a spus că Victor Chumakov nu exclude ipoteza să vândă aceste două combinate, dacă există un investitor interesat în acest sens.
Cel mai probabil, la Brăila şi Câmpia Turzii, angajaţii vor rămâne, deocamdată, în şomaj tehnic, fiind plătiţi cu 75% din salariu.
Ministrul Vosganian a precizat că Victor Chumakov a ridicat mai multe probleme. Acesta a reclamat regimul fierului vechi, "faptul că el se exportă, în condiţiile în care este o materie primă importantă pentru industria siderurgică românească, fără să existe o strategie la nivelul UE care să protejeze Europa de exportul fierului vechi către pieţe terţe".
Investitorul de la "Mechel" s-a plâns şi de faptul că producţia autohtonă este expu