„Lagărele erau raiul pe pământ față de ce suferisem înainte...”

La mai bine de jumătate de secol după abolirea sistemului Gulag-urilor staliniste, încă mai sunt oameni rătăciți departe de căminele lor ca urmare a dictaturii. Corespondentul Europei Libere, Tom Balmforth, a stat de vorbă cu două supraviețuitoare ale Gulag-ului care au ajuns în Vorkuta.

Când erau tinere, Ana Krikun și Rasma Stoduh aveau puține lucruri în Rasma Stoduh x Rasma Stoduh ​​comun. Dar viețile și destinele lor – ca și ale altor milioane de oameni – au fost împletite laolaltă în timpul conducerii despotice a lui Stalin.

Pentru Stoduh, acum în vârstă de 85 de ani, totul a început în capitala Letoniei, Riga.

În anul 1946, ea le ducea pe ascuns mâncare partizanilor letoni care luptau împotriva ocupației sovietice. Stoduh avea doar 17 ani și spune că a ajuta partizanii era o chestiune de mândrie națională.

În curând a fost capturată de sovietici, iar din ziua aceea nu și-a mai văzut niciodată tatăl sau frații. A fost găsită vinovată de teroare împotriva statului și condamnată la moarte prin împușcare. Stoduh a fost ținută trei luni într-o celulă unde și-a așteptat execuția noapte de noapte, fără să știe niciodată dacă gardienii care se apropiau pe coridor veneau s-o ia pe ea sau pe altă deținută. Apo,i într-o bună zi, pedeapsa i-a fost comutată în 20 de ani de muncă forțată. Astăzi spune că sosirea în lagărele de muncă din Vorkuta în februarie 1947 a fost pentru ea o mare schimbare în bine.

„Lagărele erau raiul pe pământ față de ce suferisem înainte – spune Stoduh. În lagăr îți dădeau haine, îți dădeau de mâncare de trei ori pe zi, cât de puțină, dar mâncare.” Un lucru nou de care Stoduh nu-și amintește însă cu plăcere nici astăzi au fost iernile Vorkutei, pe care le numește „oribile”.

Stoduh era unul din cei aproxi