Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarul jurist Ciprian Nica: "independenţa justiţiei nu se clamează, ci se respectă"

Publicat in Adevarul, luni 25 februarie 2013 ·

Deputatul PSD a depus, azi, la Camera Deputaţilor, o Declaraţie Politică intitulată „Justiţia este doar pentru justiţiabili!” în care atrage atenţia asupra faptului că independenţa Justiţiei este un deziderat declarat al clasei politice româneşti de ani de zile şi un deziderat al oricărei democraţii.

Ciprian Nica îl critică în declaraţie politică pe Traian Băsescu, fără însă să-i precizeze numele, că vorbeşte prea mult de independenţa justiţiei doar pentru interesele sale.

„Pentru personajul în cauză, justiţia înseamnă un anumit magistrat în fruntea Parchetului General şi un altul în fruntea CSM. Doar interese strict politicianiste! Poate că dacă personajul în cauză ar fi vorbit şi despre lipsa de încredere pe care mulţi dintre justiţiabili o au faţă de instituţiile din justiţie, atunci ar fi devenit puţin mai credibil”, susţine deputatul PSD.

Acesta susţine faptul că „personajului nu-i pasă dacă oamenii nu-şi găsesc dreptatea la Tribunal, aşa cum nu i-a păsat de oameni când a hotărât să taie pensiile şi salariile”.

„Este interesat doar cine va conduce Parchetul General, DNA şi CSM şi ameninţă, prin epistole, că dacă cei pe care îi vrea el nu vor fi numiţi mai repede, primul-ministru se va face vinovat de neintrarea României în Schengen. O minciună şi o tentativă ieftină de manipulare, în condiţiile în care România trebuia să adere deja la Schengen în urmă cu doi ani de zile, în timpul ilustrei guvernări Boc (PDL). Ceea ce este revoltător la acest nou serial epistolar este faptul că personajul pune, din nou, înaintea intereselor ţării, propriile sale interese, cu riscul de a face rău României. El este singurul care leagă aderarea României la Schengen de raportul MCV, chiar dacă nici o instituţie europeană nu face acest lucru!

Revoltător este şi faptul că, România se bucură de sprijinul majorităţii statelor UE pentru aderarea la Schengen,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°