Frământările ante-congres ale taberelor din PDL developează multe dintre dilemele politicii româneşti. Chiar dacă acum tabăra reformiştilor s-a hotărât să intre în luptă, desemnând-o pe Monica Macovei, ca alternativă morală la partea mai dubioasă, întruchipată de ceilalţi doi candidaţi, modul de situare a intelectualului onest într-un partid cu ambiţii de mare putere rămâne unul dilematic.

Cu o anumită sinceritate, Adrian Papahagi mărturisea că, dacă vrei să faci politică cu cei cinstiţi, aşteptând solidaridatea unor oameni care împărtăşesc aceleaşi valori cu tine, rămâi de izbelişte. Singurul rezultat fiind nişte like-uri pe facebook, în rest universitarul clujean constatând lipsa de reacţie şi sprijin ale oamenilor de afaceri, ale celor care-şi manifestă entuziasmul, mai mult virtual, pentru valorile dreptei. Prin urmare, simţul realităţii ar dicta că trebuie să stai într-un partid cu Pinalti, cu Falcă şi alţi baroni, pentru că un partid se ţine cu bani. De aici mai departe rămâne fiecare să aleagă ce face, continuă sau se retrage. E greu de spus dacă aceşti intelectuali ar trebui să dea înapoi, dar dacă rămân ar face bine să nu promită marea cu sarea şi să arate exact care este locul şi forţa lor. Dar nu toţi au sinceritatea candidă de începători, iar în acest sens, mult mai versata Monica Macovei se arată mereu înflăcărată, insistând uneori excesiv, până la ruperea corzilor vocale, pe ideea de justiţie. După criteriile invocate de amazoana justiţiară n-ar mai rămâne nicun baron, utopie de care e conştientă şi ea, dar politica se face pe roluri, iar ea şi-a găsit rolul potrivit. Acum e drept că există şi o obligaţie doctrinară, având în vedere că printre valorile dreptei sunt şi dreptatea, morala, însă nu poţi monopoliza tot discursul de dreapta, proptindu-l de această secvenţă moralisto- justiţiară. E prea puţin. E adevărat că în România acest discurs