Ne aflăm în perioada discount-urilor generoase pentru vacanţele all inclusive pe care le vom petrecem vara aceasta şi le achităm cu câteva luni în avans.
Destinaţii, câte vrem: tradiţionala Turcie cu resort-uri întregi pentru distracţie şi huzur, Bulgaria foarte competitivă ca şi tarife, Grecia cu bucătăria ei senzaţională, România cu o faţă nouă şi un all inclusive în stil propriu, chiar şi Tunisia, o pretendentă mai puţin populară, dar totuşi ”pe piaţă”.
Cum subiectul ”turismul all inclusive” mă frământă din mai multe puncte de vedere: că specialist de turism, ca turist, ca mamă, ca şi consumator de produse şi servicii de calitate, ca şi locuitor al planetei (fără a avea pretenţia de a fi ecologist declarat), voi expune mai jos argumentele pro şi contra - adunate de la alţii + percepţia personală vizavi de acest subiect.
Important dintr-un început: acesta nu este un manifest împotriva operatorilor de turism care-şi câştigă pâinea cu acest business, este doar un material care încearcă să determine consumatorul să facă o alegere responsabilă când vine vorba de achiziţionarea unui pachet de vacanţă de tip all inclusive.
Istoria all inclusive
Conceptul s-a conturat într-o primă formă la începtutul anilor `50, atunci când jucătorul belgian de polo Gerard Blitz a creat reţeaua Club Med - pilotul a fost în Majorca, Spania, iar primele sate turistice de acest fel : 1952 Grecia - Corfu, apoi 1957 Elveţia
Cca 20-25 de ani mai târziu, acesta a fost ajustat şi aplicat turismului de masă, pe care l-a şi revoluţionat. În contextul respectiv, printre primele destinaţii de acest fel au fost Republica Dominicană (Punta Cana) şi Jamaica (Montego Bay). Iniţial, pachetul de servicii cuprindea cele trei mese principale, la care se adăugau băuturile alcoolice şi non-alcoolice. Până la finele lui 1998 Sandals Montego Bay a rafinat conceptul, adaugandu
