Matrapazlâcurile de la Săcelu sunt pe cale să devină publice în curând, dacă raportul corpului de control de la CEO va ajunge și la presă. Știu doar că astăzi se finalizează. De Săcelu sunt legate multe legende, iar una se referă la afacerea plajei cumpărate și revândute de Marin Condescu (deși putea s-o cedeze gratuit companiei miniere, conform contractului de vânzare – cumpărare), caz reamintit de ziariștii locali, în ianuarie 2013. Având toate caracteristicile unui tun, vechi de 17 ani (atunci când Marin Condescu era la începutul… luptei sindicale, adică șef la Centrala Națională Confederatică a Sindicatelor Miniere din Oltenia, iar Gavril Baican la… Regia Autonomă a Lignitului Oltenia), nici nu se mai știe dacă problema s-a constituit sau nu, de-a lungul timpului, într-un caz demn de o cercetare a organelor abilitate. Povestea a fost dată uitării, dar banii (adică patru miliarde de lei vechi) au ajuns (prin 1997) în buzunarul sindicatelor: cu 1,5 miliarde de lei mai mult decât a costat „domeniul” de la Săcelu, atunci când a fost cumpărat. Până și membrii „poporului ales” ar plesni de invidie la o așa afacere! Pot spune că, încă de atunci, sindicatele au contribuit din plin la … bunăstarea lor. În prezent, corpul de control al CEO verifică alte posibile ilegalități, iar acuzatul principal este tatăl deputatului Rotaru de la PPDD, Nicolae Rotaru. Dacă e cum zice lumea din CEO, „puternic susținut de Condescu”, nu știu. Afacerile de la Săcelu, însă, continuă să miroasă rău a ilegalitate.
Revenind la ideea din titlu, mă întreb de ce doar liderii de confederații au fost obligați să-și declare averea la un moment dat, prin 2011, iar liderii „mici”, de federații, au fost trecuți cu vederea? Până una-alta, lui Marin Condescu i s-a spus „latifundiarul”, „tăticul tăticilor” și „domnul președinte” la partidele de table.
Mă întreb dacă nu cumva noi, cei din pre
