Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRIZA POLITICĂ DIN BULGARIA. Primarul din Varna refuză să îşi dea demisia. Preşedintele promite guvern interimar până în 8 martie

Publicat in Gandul, luni 25 februarie 2013 ·

Primarul din oraşul bulgar Varna, Kiril Yordanov, a declarat luni că nu va ceda presiunilor unora dintre protestatarii care au ieşit în stradă în ultimele zile şi nu va demisiona, scrie Novinite.

Edilul din Varna, aflat la al patrulea mandat, a argumentat că rămâne în funcţie pentru că 70.000 de bulgari din oraş l-au votat.

Varna este oraşul cu cele mai ample proteste din seria de manifestaţii care are loc în Bulgaria de două săptămâni şi care a culminat cu demisia guvernului Borisov, joia trecută. În ciuda acestei demisii în masă, oamenii continuă să iasă în stradă cu zecile de mii şi spun că protestează pentru a produce soluţii la problemele ţării, nu o criză politică precum cea de acum. Iniţial, protestele au pornit de la creşterea bruscă a facturilor la energie electrică - în unele cazuri, bulgarii au plătit dublu pentru curentul electric în ianuarie, faţă de factura din decembrie.

Ulterior, însă, oamenii şi-au extins protestul, pe care l-au direcţionat împotriva salariilor mici - cele mai mici din UE de când aU fost majorate salariile în România - , a corupţiei, a nivelului de trai tot mai scăzut.

Nu numai că demisia guvernului Borisov nu a fost de ajuns pentru a linişti masele de protestatari din Bulgaria, însă a declanşat noi proteste, de revenire a premierului la conducerea ţării. Boiko Borisov refuză să facă parte dintr-un guvern interimar şi le cere socialiştilor să preia ei conducerea ţării, până la organizarea de noi alegeri, prevăzute înainte de această demisie pentru luna iulie. Până acum, însă, socialiştii au refuzat să preia interimatul, la fel şi partidul de centru-dreapta al lui Borisov.

Preşedintele Rosen Plevneliev a promis, totuşi, că va da ţării un guvern interimar până în 8 martie şi le-a transmis oamenilor că are un plan pentru ieşirea din această criză politică.

Primarul din oraşul bulgar Varna, Kiril

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Rezultate BEC după centralizarea datelor de la 89% din secţiile de votare: Călin Georgescu – 23,14%, Marcel Ciolacu – 19,67%, Elena Lasconi – 17,87%

News.ro acum 22 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central au anunţat rezultatele parţiale din primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor din aproape 90% din secţiile de votare.

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 2 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu

Mediafax acum 39 minute
Am stat o dată de vorba cu dl. Georgescu, patru ore. Era o criză guvernamentală, sau una inventată cum îi plăcea domnului Băsescu. Şi toată lumea zicea că Georgescu îl va înlocui pe Boc. Că voia el să se bage în seamă, că alţii voiau să se bage în s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 8 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

REZULTATE REFERENDUM București. Peste 60% voturi „Da” la toate întrebările adresate, anunță AEP

HotNews acum o ora
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei la urne, cât şi al răspunsurilor pozitive la cele trei întrebări adresate, potrivit rezultatelor provizorii, publicate în timp r

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum o ora
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 2 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie 2024. Săptămâna debutează cu multă agitație la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 47 minute
Berbec Relațiile parteneriale sunt provocatoare, dar nu este ceea ce pare. Ține-ți firea, detașează-te de acest segment și fii circumspect. Cineva din anturajul apropiat, un prieten sau o rudă, te poate ajuta să descifrezi, cât de cât, ițele foarte

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°