Nu-mi dau seama cât de veseli sunt delegaţii la reuniunile Partidului Muncitoresc din Coreea de Nord, dar am credinţa că nu se plictisesc atât de groaznic precum liberalii chemaţi să-l realeagă pe Crin Antonescu.

De fapt, liderul PNL a arătat că, de acum şi până la prezidenţiale, nu are nevoie de un partid liberal, ci de o unitate militară. O unitate a Securităţii, ca să fiu mai clar.

Problema este că şi aşa-zişii liberali au acceptat să intre la jug. Au acceptat chiar cu plăcere. Este un troc simplu: Antonescu le oferă acces la resursele bugetare şi, în schimb, le cere supunere necondiţionată. Pe scurt, de dragul banilor, liberalii lui Antonescu sunt dispuşi să accepte orice le cere liderul. S-au aliat cu Voiculescu, l-au promovat în partid pe turnătorul Roşca Stănescu, erau cât pe ce să se dea pe mâna lui Becali, dacă nu-i salva de ruşinea asta- Justiţia, iar la congres l-au lăsat pe Antonescu să pună în fruntea partidului pe cine a vrut. Nici un alt partid important din România nu are un astfel de sistem de selecţie. Se fac aranjamente, se cumpără voturile, dar conducerea este aleasă uninominal, nu vine un candidat (unic) şi-şi impune lista.

În acest peisaj, grupul Tăriceanu- Chiliman ar putea fi definit drept „dizident”, în nici un caz drept o forţă de opoziţie. Mai nimeni din PNL nu are curajul să se asocieze cu ei, pentru că, a doua zi, a zburat din partid. De altfel, nici Tăriceanu nu are opţiuni: dacă Antonescu se decide să-l excludă din partid, unde să se ducă?

Este evident că ar fi o mare pierdere de timp să mai invoci acum, în PNL, chestiuni precum ideologia sau valorile. După opinia mea, din pur oportunism, PNL va intra în Partidul Popular European, pentru că liberalii europeni nu le pot oferi sprijinul internaţional de care au nevoie. Şi, tot din oportunism, PPE îi va accepta, dacă PDL continuă să meargă pe urmele PNŢ- CD, iar Antones