Consilierii județeni au aprobat, luni, bugetul general al județului Alba, în unanimitate. Din suma totală de 308.396.030 lei, peste 185,700 milioane lei vor fi alocați în acest an pentru investiții, iar președintele CJ Alba a explicat, la finalul ședinţei, cum s-a realizat repartizarea acestor sume.
Din bugetul pe anul 2013, aproximativ 300 de miliarde de lei vechi vor merge pentru investiții în drumuri, iar cele mai importante proiecte pentru care s-au alocat bani în acest an sunt cele de la Galda – Poiana Gălzii, 17 kilometri de drum, Teleac, 2 kilometri, precum și interiorul localităților Roșia de Secaș, Spring, Ohaba și sistemul microregional din Vingard, Șpring, Cunța, Drașov, Doștad și Câlnic și Răhău.
Alți 7 milioane de lei vor fi direcționați pentru investiții în sistemul de sănătate: “Aici avem reparații capitale la secția de psihiatrie. După ce Direcția Copilului se va muta în noul sediul de la Proiectări, aici vom moderniza și vom crea condițiile să se mute secția de psihiatrie, care acum este sus în Cetate, lângă Catedrala Reîntregirii. De asemenea, pentru reparații și extindere la UPU Alba, un proiect la care lucrăm de mai mult timp, reparație capitală la secția de boli infecțioase din centrul municipiului, unde am demarat lucrări de anul trecut. Avem pregătită reparație capitală la Spitalul Județean Alba. Intenția noastră este să mutăm Ambulatoriul la spital înapoi, pentru că mult mai eficientă este activitatea medicilor în modul acesta. Vom demara reparații la seția de Chirurgie Generală. Acestea sunt câteva dintre investițiile pe care le avem introduse la bugetul din acest an”, a explicat Ion Dumitrel.
Alte proiecte ce urmează să fie finanțate în acest an, aduse în discuție de președintele CJ Alba, vizează realocarea unor instituții publice din Alba Iulia: “Vrem să eliberăm Centrul Militar și să îl mutăm unde este acum Școala Popul