Mesajul a fost trimis. Multumesc!

72 de tineri fermieri riscă să piardă banii europeni

Publicat in Tribuna, marți 26 februarie 2013 ·

de Ioan VIDRIGHIN

vidrighinioan@tribuna.ro

25 februarie 2013 23:50

13 vizualizari

A-A+ Ei sunt obligaţi să facă dovada că au terminat un curs de informare profesională şi că desfăşoară peste 50% din timpul de lucru în exploataţia pentru care au solicitat sprijinul nerambursabil european

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) atrage atenţia beneficiarilor Măsurii 112 – „Instalarea Tinerilor Fermieri” că nu va efectua plăţile afe­rente ultimei tranşe de plată în cazul în care obligaţiile asu­mate de aceştia nu au fost îndeplinite. Conform contrac­tului semnat între beneficiari şi Agenţia de Plăţi pentru Dez­voltare Rurală şi Pescuit, a doua tranşă de plată, în cuan­tum de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare, se va acorda după îndeplinirea acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri.

Mai mult, există posibili­tatea reală ca beneficiarilor care nu mai îndeplinesc obli­gaţiile asumate prin Contrac­tul de finanţare şi criteriile de eligibilitate, să li se solicite returnarea integrală a banilor primiţi, la care se adaugă şi dobânzile legale aferente. "Astfel - ne informează Dan Dăncăneţ, directorul OJPDRP Sibiu - conform Contractului de finanţare semnat de către beneficiarii Măsurii 112, unul dintre crite­riile de eligibilitate asumate de beneficiari pre­ve­de ca în maximum 3 ani de la acor­darea sprijinului, beneficiarul să urmeze un curs de for­mare profesională prin Mă­sura 111 – „Formare profe­sională, informare şi difuzare de cunoştinţe” în cel puţin unul dintre domeniile: mana­gementul exploataţiei agri­cole, contabilitatea fer­mei, protecţia mediului, agri­cul­tură ecologică etc. Acum, în momentul solicitării ultimei tranşe de plată, cei 72 de tineri fermieri sibieni care se află în această situaţie vor trebui să facă dovada că au absolvit cursurile respective, îndeplinind astfel acest cri­teriu de

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 5 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 9 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 11 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 9 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 3 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 6 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°