Pentru om, răbdarea este întocmai ca şi uleiul din candelă; ea arde răspândind lumină, înfruntând întunericul, binecuvântând cu rod munca omenească şi dându-ne dreptul să intrăm cu “Mirele” la nuntă, asemenea fecioarelor înţelepte.
în casa unui muncitor trăia în cea mai bună înţelegere o familie numeroasă: părinţi, copii, nepoţi, gineri şi nurori. L-am întrebat care este secretul înţelegerii bune dintre ei şi el mi-a răspuns: răbdarea. Câte pietre, câte cărămizi, cât nisip şi var nu s-au adunat la un loc şi s-au construit după planuri măreţe palatele metropolelor lumii! Şi, totuşi, cel mai preţios material ce s-a zidit în temelia şi zidurile lor este răbdarea.
Numai prin răbdare mamele pot să-şi crească copiii, ţăranul poate să-şi muncească ogorul, negustorul poate să-şi descurce afacerile şi savantul poate să ajungă la descoperirea care înseamnă o nouă răspântie în dezvoltarea civilizaţiei omeneşti.
Prin răbdare, strămoşii noştri au putut îndura urgia sălbatică a popoarelor barbare şi cruda stăpânire străină, fără să fi înstrăinat ceva din comoara lor sufletească, din credinţa şi nădejdile lor. în viaţa oricărui individ şi în istoria oricărui popor se poate verifica adevărul Scripturii: “Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”.
De aceea, Părintele Cleopa recomandă: “răbdare, răbdare, răbdare”.
în rugăciunea Tatăl nostru noi zicem în fiecare zi: “vie împărăţia Ta”.
La această cerere stăruitoare va trebui să adăugăm şi noi munca noastră tot atât de stăruitoare, pentru realizarea “împărăţiei lui Dumnezeu” pe pământ.
Căci lisus n-a zis numai “cereţi şi vi se va da”, ci şi: “bateţi şi vi se va deschide”.
Ce altceva înseamnă asta, decât obligaţia noastră de a munci cu hărnicie, cu stăruinţă, cu răbdare pentru binele nostru, pentru binele aproapelui, pentru realizarea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ – care înse
