Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parfumuri contrafăcute confiscate la frontieră

Publicat in Crisana, luni 25 februarie 2013 ·

Poliţiştii de frontieră bihoreni au descoperit duminică dimineaţa într-un automarfar condus de un cetăţean român 690 de flacoane cu parfum, susceptibile a fi contrafăcute pe care şoferul intenţiona să le transporte în Italia.

"La PTF Borş s-a prezentat ieri pentru a ieşi din ţară, conducând un automarfar IVECO, cetăţeanul român Gheorghe D., în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Vâlcea, care efectua un transport pentru o firmă din Italia. Poliţiştii de frontieră au solicitat, pe lângă documentele de călătorie, şi documentele de însoţire a mărfii din care a rezultat faptul că acesta transportă colete încărcate cu diferite mărfuri, printre care şi un colet ce conţinea 720 de sticluţe cu parfumuri", a spus comisar-şef Dan Lazăr, purtător de cuvânt al ITPF Oradea. În urma controlului de frontieră s-a constatat că în colet se afla un număr mai mic de parfumuri, respectiv 690 flacoane şi nu 720. Parfumurile purtând denumirile unor mărci renumite sunt susceptibile a fi contrafăcute (prin lipsa sigiliului specific produselor de marcă, lipsa certificatului de autenticitate, aspectul exterior al ambalajului etc). Şoferul a declarat că nu avea cunoştinţă de faptul că există diferenţe între ceea ce scrie în documente şi ce s-a găsit în colet şi că acestea sunt susceptibile a fi contrafăcute. "Flacoanele au fost reţinute urmând a fi trimise spre expertizare, iar şoferului i-a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, urmând sa fie prezentat procurorilor pentru luarea măsurilor legale care se impun", a adăugat Lazăr.

25.02.2013, 22:30

Poliţiştii de frontieră bihoreni au descoperit duminică dimineaţa într-un automarfar condus de un cetăţean român 690 de flacoane cu parfum, susceptibile a fi contrafăcute pe care şoferul in

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Consiliul JAI a votat eliminarea controalelor la frontierele interne terestre cu şi între Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025 / Ciolacu: Un beneficiu major pentru economia noastră şi călătorii mai rapide acasă pentru milioane de români

News.ro acum 12 minute
Miniştrii de interne ai UE au adoptat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre cu şi între Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025. Premierul Marcel Ciolacu a reacţionat după anunţarea deciziei, afirmând că esgte un b

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 41 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

LIVEVIDEO Klaus Iohannis, anunț despre aderarea României la Schengen

HotNews acum 24 minute
Șeful statului va susține, în jurul orei 11.10, o declarație de presă la Palatul Cotroceni referitoare la aderarea României la Schengen. Cu puțin timp în urmă, miniștrii de Interne din UE au votat pentru aderarea totală a României și Bulgariei la Sc

(P) Carmistin The Food Company deschide cea de-a doua fermă de păsări ouătoare BIO și crește cu 50% capacitățile de producție

Gandul acum 53 minute
Carmistin The Food Company a inaugurat o nouă fermă de păsări ouătoare BIO, în comuna Viișoara, jud. Teleorman, având în plan, în această etapă, creșterea capacităților de producție cu 50%. Întinsă pe o suprafață de peste 9 hectare teren BIO, noua f

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

Vreme geroasă vineri, cu temperaturi de până spre minus 14 grade în depresiuni din Transilvania. De săptămâna viitoare, se încălzeşte treptat. Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 48 minute
Meteorologii anunţă că toată ziua de vineri şi sâmbătă dimineaţă vremea va fi geroasă, cu temperaturi ce pot să scadă până spre minus 14 grade în depresiunile din estul Transilvaniei. Începând de săptămâna viitoare, temperaturile vor creşte treptat,

Selena Gomez şi Benny Blanco s-au logodit/ FOTO

News.ro acum o ora
Cântăreaţa - actriţă Selena Gomez, 32 de ani, şi producătorul Benny Blanco, 36 de ani, s-au logodit. Gomez a împărtăşit vestea pe Instagram, miercuri, inclusiv o fotografie a inelului ei de logodnă şi o imagine cu ea şi Blanco sărbătorind. Blanco es

Elena Udrea așteaptă decizia ÎCCJ în cererea de revizuire a Dosarului „Gala Bute”! Ar putea petrece sărbătorile în libertate

Ziua Constanta acum 57 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) este așteptată să se pronunţe astăzi, 12.12.2024, în cazul Elenei Udrea, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al turismului și fost ministru al dezvoltării region

POLITICO: Emmanuel Macron şi Donald Tusk discută joi despre trimiterea de trupe străine în Ucraina după încheierea războiului

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfăşurarea unei forţe postbelice de menţinere a păcii în Ucraina atunci când cei doi se vor întâlni joi, la Varşovia, au declarat pentru POLITICO un diplomat a

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°