Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Târgu Jiu se împrumută să plătească datorii vechi

Publicat in Pandurul, marți 26 februarie 2013 ·

Primăria Târgu Jiu solicită un împrumut de şase milioane de RON pentru stingerea arieratelor. Creditul solicitat Trezoreriei pentru achitarea datoriilor mai vechi de 90 de zile este pe o perioadă de 3 ani, timp în care municipalitatea va plăti lunar aproape 200.000 RON.

În şedinţa de consiliu local a fost aprobat un proiect care prevede contractarea unui împrumut de câteva zeci de miliarde de lei vechi. Dacă nu efectuează acest împrumut la Trezorerie, în afară de plata salariilor, primăria nu poate efectua plăţi către furnizori. „Ne împrumutăm 63 de miliarde, sunt 20 de furnizori de plătit. Am fost obligaţi de prevederile ordonanţei care spunea că dacă până la 31 martie nu ne achităm arieratele în procent de 85% se pun nişte condiţii la acordarea cotelor pe impozitul pe venit. Sunt datorii mai vechi de 4 luni, toate din 2012. Rambursarea şi cu dobânda se ridică pe parcursul a 3 ani la 1,6-1,7 miliarde de lei pe lună, ceea ce este foarte ok de suportat. Avem restanţe la Aparegio, Polaris, Tehnoinstal”, a declarat Narcisa Cîrstea, director Direcţia Economică din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Numai Primăria Târgu Jiu împreună cu Direcţia Publică de Patrimoniu înregistrează arierate de circa 30 de miliarde de lei vechi la agentul de furnizare al apei, Aparegio.

Consilierul Berca a votat împotrivă

Primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, admite că va fi greu să restituie banii împrumutaţi. „Ceea ce face primăria Târgu Jiu fac multe primării din ţară, pentru că majoritatea trebuie să scape de arierate. Este greu să îi dăm înapoi, dar nu este pentru prima dată, am luat atâtea credite. Dacă nu apelezi de-a lungul timpului la sprijin financiar pe credite, nu poţi să realizezi multe, într-un timp scurt”, a spus Florin Cârciumaru, primarul din Târgu Jiu.

Singurul care s-a opus abţinut aprobării contractării împrumutului este consilierul PD-L Ed

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum arată plângerea penală depusă de Nicușor Dan împotriva Elenei Lasconi, pentru trei infracțiuni

HotNews acum 3 ore
Nicușor Dan arată, în plângerea penală depusă vineri la DIICOT împotriva Elenei Laconi, că prin distribuirea fotografiilor cu el, cu Victor Ponta și cu Florian Coldea, „neconforme cu realitatea, printr-o procedură de modificare digitală”, „au apărut

Platforma TikTok, amendată cu peste 500 de milioane de euro pentru că a trimis ilegal datele utilizatorilor din UE în China

HotNews acum o ora
Deși a asigurat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, TikTok a admis luna trecută că o cantitate limitată de date a fost stocată în China și ștearsă de atunci, scrie Reuters. TikTok treb

USR se delimitează de „scandalul fotografiilor” pornit de șefa partidului: „Elena Lasconi avea ea însăși datoria să verifice autenticitatea fotografiilor publicate”

HotNews acum 3 ore
Partidul condus de Elena Lasconi a transmis, vineri, că se delimitează de acțiunea candidatei la prezidențiale de a publica fotografii cu o pretinsă întâlnire între Nicușor Dan, Victor Ponta și fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea. USR acuză „t

Se încheie campania electorală pentru alegerile prezidențiale 2025. Detalii de la AEP

Ziua Constanta acum 3 ore
Având în vedere că sâmbătă, 3 mai, ora 07:00, se încheie campania electorală pentru alegerile pentru Președintele României din anul 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reamintește competitorilor electorali că trebuie să respecte prevede

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 46.000 de români au votat în străinătate până la ora 15.00 pentru alegerea președintelui

Ziua Constanta acum o ora
Românii aflați în străinătate au început să voteze pentru alegerea Președintelui României din anul 2025. Votul a început în secțiile de votare din Auckland, Noua Zeelandă. Conform AEP, până la ora 15.00 au votat 42.336 de alegători pe liste suplimen

Tarifele vamale ale SUA au dus preţurile mondiale la alimente la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani

G4Media acum 3 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut în luna aprilie până la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, un semn că incertitudinea provocată de tarifele vamale americane începe să pună presiune asupra schimburilor comerciale,

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja - „Nu există un risc de blackout. Ținem lumina aprinsă pentru România și pentru toți românii“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a transmis astăzi, 2 Mai 2025 că nu sunt probleme în sistemul energetic național. Avem la ora aceasta un consum de aproape 5000MW, la o producție de 5350MW. Exportăm în jur de 400MW. Mixul de producție este echi

Un adolescent s-a înecat în Lacul Colibița. A fost găsit de scafandri după trei ore

Adevarul acum 2 ore
Un tânăr căutat de pompieri şi scafandri în apele lacului Colibiţa, după ce ar fi căzut dintr-o barcă în noaptea precedentă, a fost găsit decedat, la aproximativ 30 de metri de mal.

Crin Antonescu, despre presupusa întâlnire între Nicușor Dan și Coldea: „Este fără relevanță pentru România”

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, consideră că acuzațiile recente privind o întâlnire între Nicușor Dan și fostul general SRI Florian Coldea nu au relevanță pentru viitorul României.

Departamentul de Stat al SUA anunţă o schimbare de abordare în negocierile privind războiul dintre Ucraina şi Rusia

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a declarat joi că Washingtonul „îşi va schimba abordarea” faţă de încercările de a pune capăt războiului dintre Rusia şi Ucraina, intenţionând să joace un rol mai puţin activ, dar fără a se distanţa de acesta, transmite

Vremea

București
acum

22°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/28°
lun.

16°/27°
Iasi
acum

22°
vin.

7°/22°
sâm.

8°/26°
dum.

14°/30°
lun.

14°/22°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/17°
dum.

11°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

8°/24°
sâm.

8°/24°
dum.

14°/24°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

26°
vin.

8°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

15°/24°
lun.

13°/22°